15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleLeBron James, vedetă a baschetului american, în negocieri pentru a juca într-o...

LeBron James, vedetă a baschetului american, în negocieri pentru a juca într-o comedie

Proiectul acestei comedii a fost vândut companiei de producţie Paramount Players de scenaristul Steve Mallory şi de LeBron James, prin compania sa SpringHill Entertainment, iar vedeta NBA este în negocieri să joace în viitorul film.

Proiectul a fost dezvoltat timp de mai multe luni, iar Mallory se va ocupa de scenariu.

Lungmetrajul va fi produs de SpringHill Entertainment.

La începutul lunii iulie, LeBron James a semnat un contract pe patru ani cu echipa Los Angeles Lakers, în valoare totală de 154 de milioane dolari, a anunţat agenţia care îi reprezintă interesele, Klutch Sports Group.

Deşi James, în vârstă de 33 de ani, a fost ocupat să îşi construiască o carieră ca unul dintre cei mai mari jucători de baschet din lume, sportivul este pasionat şi de cinematografie. Recent, el a vândut companiei Legendary Entertainment proiectul “Hustle”, pe care îl va produce, fapt care i-a permis să se înscrie în Sindicatul producătorilor americani.

De asemenea, este producătorul remake-ului “House Party” (New Line) şi al seriei Netflix “On Her Own Ground”, cu Octavia Spencer.

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă