12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIGPR va achiziţiona echipamente pentru depistarea contrabandei cu tutun

IGPR va achiziţiona echipamente pentru depistarea contrabandei cu tutun

„Pentru intervenţia şi efectuarea cercetării la locul faptei în cazul comiterii infracţiunilor din sfera contrabandei cu tutun la frontiera UE, Poliţia Română va beneficia de ambarcaţiuni, autoturisme, echipamente electronice pentru detectare şi control şi câini de serviciu. Astăzi, Inspectoratul General al Poliţiei Române a semnat un contract de donaţie, cu Philip Morris International, în valoare de 1.210.720 de dolari”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Sursa citată a mai subliniat că beneficiarii direcţi ai achiziţiilor ce urmează a fi efectuate sunt Direcţia de Poliţie Transporturi şi structurile teritoriale subordonate, Serviciul de Poliţie Canină, Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, iar ca zone de intervenţie sunt zona transfrontalieră cu Ucraina şi Republica Moldova (Nord-Estul României) şi cea cu Serbia (Sud-Vestul României).

„Astfel, bugetul va fi folosit de Poliţia Română pentru achiziţionarea a două ambarcaţiuni de patrulare şi control pentru zonele Galaţi şi Drobeta Turnu Severin, 20 autoutilitare transport câini, 4 vehicule tip ATV, 4 videocamere termale cu obiective suplimentare pentru detecţie la distanţe mari, 20 câini (rasele Ciobănesc German, Ciobănesc Olandez, Ciobănesc Belgian – Malinois, Springer Spaniel, Labrador), 20 containere tip cuşcă pentru câinii de serviciu, 4 truse veterinare, echipamente de protecţie pentru poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi şi ai structurilor teritoriale care deservesc ambarcaţiunile, echipament pentru conducătorii de câini de serviciu, harnaşament, consumabile dresaj şi mostre de tutun pentru antrenament”, mai arată IGPR.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă