4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialNatural Paris - caffe frappe si fard de pleoape fara proexietanol

Natural Paris – caffe frappe si fard de pleoape fara proexietanol

In prezentarea de PR care a precedat-o, cafeneaua promite ca "armonizeaza produse alimentare naturale" cu bauturi din legume si fructe, cafea naturala si produse cosmetice ecologice, "netestate pe animale, fara paraben si proexietanol." Pentru ca detest parabenul si proexietanolul, n-am pregetat o clipa sa ma duc acolo. Mi-a luat ceva timp s-o gasesc, insa: daca o cautati la adresa ei oficiala, pe Calea Victoriei la nr. 83-85, aveti toate sansele s-o ratati, intrucat e ascunsa bine de tot pe strada General Berthelot, la a treia sau a patra firma dupa colt. Natural Paris Café, "prima cafenea naturala din Romania, care face parte dintr-un prestigios lant de restaurante pe baza de fructe si legume, Le Paradis du Fruit, prezent in Franta si Italia", cum scrie in comunicatul de PR, arata decent si occidental – dar in nici un caz nu te arunca pe spate; e mai degraba un amestec de cafenea cu bistro. Are 7-8 feluri de cafea (de la 5 la 11 lei), gustari usoare (sandvisuri, salate, produse de patiserie – cu preturi sarind binisor peste 10 lei), fresh-uri (10 lei), mixuri de fructe cu lapte (12 lei). Printre ele, ratacite, si doua sortimente de Pepsi – 100% naturale, probabil.
Amenajarea e de bun gust, naturista si sobra in acelasi timp: peretii sunt zugraviti, alternativ, in bej si maro inchis, fiind fracturati din loc in loc de nise de rigips. Mesele, in acord cu conceptul eco, sunt din nuiele impletite, dar lasa aceeasi impresie de calm geometric ca restul decorului, intrucat lemnul e dat cu bait inchis, nu e lasat in culoarea lui naturala.
Cer un Quiche cu andive, o specialitate frantuzeasca de patiserie la numai 6,9 lei care seamana cu o placinta cu omleta prin ea – insa ma face brusc sa regret placintele englezesti cu ciuperci sau cu carne, atat de ieftine, eficace si gustoase. Caffe frappe (11 lei) arata impecabil, cu glazura de ciocolata scurgandu-se ca o ghirlanda pe interiorul paharului, in fine e mai mult opera de arta decat cafea. Mai cer un Lacte banane de 12 lei care e bun, dar nu mi se pare ca ar justifica totusi pretul.
Am platit (29,9 lei) si m-am indreptat spre intrare, unde am adimirat coltul cosmetic Couleur Caramel, cu produse cosmetice fara paraben si proexetanol – rujuri, farduri, precum si minunatii bureti din par de ponei.

Cele mai citite

OpenAI a lansat Sora, un generator video revoluționar bazat pe inteligență artificială

OpenAI a anunțat lansarea oficială a Sora, un generator video bazat pe inteligență artificială care transformă comenzile text în clipuri video. Lansarea a avut...

Pentru a 12-a noapte consecutivă mii de oameni s-au adunat în fața Parlamentului din Tbilisi

Mii de georgieni pro-UE s-au adunat luni în faţa clădirii Parlamentului de la Tbilisi pentru o a 12-a noapte consecutivă de proteste față de...

Natalitatea scade, mortalitatea crește: datele INS

Institutul Național de Statistică (INS) a raportat o scădere a numărului de nașteri și o creștere a deceselor în România în luna octombrie 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă