Genica Totolici, directoarea societatii de transport Transurb SA Galati, l-a pus la punct pe consilierul municipal PD Cosmin Paun, care in ultima vreme a lansat mai multe atacuri la adresa conducerii societatii, fara sa se informeze cum stau lucrurile.
Cel mai recent atac al lui Cosmin Paun a vizat deplasarea pensionarilor galateni cu autobuze Transurb la protestul de la Bucuresti, democratul sustinand ca pensionarilor li s-ar fi pus la dispozitie gratuit autobuzele, ca pret al manipularii lor de catre PC, a carui membra este directoarea Transurb SA, Genica Totolici. In replica, directoarea Totolici ii spune lui Paun ca nu stie despre ce vorbeste si pe cale de consecinta este "habarnagiu": "Cei de la PD care vorbesc despre aceste lucruri habar nu au si nu sunt informati. Putem sa spunem ca sunt «habarnagii». In primul rand, trebuia sa se informeze. Daca doreau sa se informeze, puteau da un simplu telefon si le dadeam toate informatiile de care erau interesati".
Pensionarii galateni spun ca pentru recenta deplasare la Bucuresti au cerut sprijinul tuturor partidelor politice din Galati si au fost sprijiniti de PC, PNL si PSD, mai putin PD.