• A plecat cu vagon-lit-ul si s-a intors cu vagonul de marfa, la cinci luni dupa
ce murise.
• A trimis sute de scrisori prietenilor
• Alexandru Solomon crede ca placa memoriala e pe alta casa, dar municipalitatea si-a facut datoria.
Satul si obosit de Romania (Academia nu-l premiase pentru ,,Momente", iar Al. Ionescu Caion, care-l acuzase ca plagiase piesa ,,Napasta", fusese achitat), Ion Luca Caragiale s-a mutat in 1904 la Berlin. Acolo a si murit, in urma unui infarct, in iunie 1912, la cateva luni dupa ce in tara implinirea celor 60 de ani era sarbatorita la nivel national cu procesiune de lampioane, banchet, spectacole de teatru si serata literara la Palat, insa fara sarbatorit. A fost adus in tara la cinci luni dupa ce murise, cu un vagon de marfa care s-a ratacit pe drum, si a fost inmormantat pe 22 noiembrie, la Bellu, pe o vreme pe care o urase toata viata – lapovita si frig.
Daca il cauti azi pe Caragiale la Berlin, nu prea il mai gasesti. Acum cativa ani, municipalitatea a pus o placa pe casa cu numarul 201 din Hohenzollerndamm (,,ornata" acum cu un graffiti odios), dar e foarte posibil ca scriitorul sa nu fi locuit acolo. Asta e parerea regizorului Alexandru Solomon, care acum patru ani a realizat documentarul ,,Franzela exilului", la capatul unei documentari de doi ani. Ultima locuinta a scriitorului, cea din Innsbruckerstrasse, cartierul Schoeneberg, a fost distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Iar cladirea din fosta Preussicherstrasse colt cu Pfalzburgerstrasse, daca e cea buna, a fost inlocuita cu un bloc. Timpul sterge urmele. Dar nu asta era dorinta lui Caragiale, sa nu i se vare nimeni cu forta in biografie? ,,Cand ai d-ta o pereche de ghete, si eftine si potrivite, poarta-le sanatos, si sa nu-ti mai pese de locul nasterii autorului lor si de imprejurarile vietii lui, care n-au de loc a face cu ghetele d-tale", spunea el intr-o scrisoare din 20 aprilie 1909.
Lui Caragiale i-a placut Germania, chiar daca atunci cand s-a stabilit la Berlin, cu sotia Alexandrina si copiii Luki, Tuski si Mateiu, se pare ca stia vorbi nemteste cat sa ceara o bere. Mihai Dragomirescu sustinea in 1932 ca scriitorul ar fi fost stipendiat de guvernul german, iar Georgeta Ene a dezvoltat teoria ca ar fi avut o misiune secreta din partea guvernului roman. E greu sa ti-l inchipui pe nenea Iancu spion. Norocul lui se pare insa a fost mostenirea matusii Ecaterina Momola, la care a avut acces dupa cativa ani de procese. Despre exilul berlinez al lui Caragiale a aparut anul trecut (la Princeps Edit din Iasi) un foarte bine articulat op semnat de Bogdan Badulescu si Olga Rusu, intitulat ,,Caragiale in exil sau Mitica si nenea Iancu la Berlin". El se bazeaza pe corespondenta lui Caragiale de la Berlin, care e o mina de aur. Am gasit aici multe informatii care ne-au ajutat in redactarea articolului.
Gratar pentru fripturi
Scriitorul si-a refacut la Berlin universul intim. Cand vine in tara sa-si ia soacra, ia si un pian. Are deja instalat acasa un ,,gratar pentru fripturi à la daco-roumaine". Cella Delavrancea, povestind intr-o scrisoare despre vizita de cateva zile la familia Caragiale (in locuinta din Innsbruckerstrasse), pomeneste de un "apartament delicios aranjat, inecat in covoare turcesti", iar Horia Petra-Petrescu semna in 1907 sub numele Ilie Marin un articol in revista "Tribuna" in care descria apartamentul din Hohenzollerndamm 3 (adresa de atunci) concluzionand: "Iti spui imediat: aici locuieste un om de gust". Fiica scriitorului, Tuski, descrie in volumul ,,Caragiale in exil" locuinta din Nachodstrasse: ,,Camera de lucru era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. (…) Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana".
Sute de scrisori catre prieteni
A rezistat la Berlin poate datorita prietenilor. Tinea casa deschisa pentru amicii din Romania, sau pentru studentii romani din Berlin, Viena si Budapesta. Cel mai bun prieten din Germania i-a fost Paul Zarifopol, caruia i-a trimis vreo 400 de scrisori. Ii unea interesul pentru literatura, dar poate mai ales pentru muzica. Ghinion ca telefonia facea primii pasi. Daca in primii doi ani scriitorul n-a circulat prea mult, in anii urmatori va fi harnic. In cei opt ani, a venit in Romania de 22 de ori. Citea tot ziare romanesti. Savura berea Pfungstaedter si iaurtul. Incepuse sa iubeasca florile, "aceste legume care nu se mananca". Admirase in 1910 cometa Halley, dupa ce in 1908 era sa lesine cand la spectacolul aeronautic a vazut "plesnind" un aerostat.
Erfurtul, "Ploestii Germaniei"
Ca orice roman, ducea tara cu el. Numea Erfurtul, dar si Dresda, ,,Ploestii Germaniei". La Paul Zarifopol, care locuia la Leipzig, dadea o fuga nu numai pentru concerte, ci si cand linistea ii era amenintata de o noua mutare. "Sa te fereasca Pronia de foc, de cutremur, de inec si de mutat! (…) Eu n-am barbatia, ca las ce ma stii, sa asist la asa incercare suprema", ii scria prietenului sau in 1910, cand in ianuarie familia se muta in Innsbruckerstrasse, intr-un apartament mai mare, care ii permite sa gazduiasca 2-3 musafiri, si intr-o zona cu si mai multa verdeata decat Wilmersdorful.
Satucul de altadata nu mai exista
Daca Wilmersdorful nu era pe vremea lui Caragiale decat Wilmersdorf bei Berlin, fiind inclus in Berlinul propriu-zis de-abia in 1920, era o zona linistita, cu vile cochete, scari interioare din lemn, ferestre mari si camere inalte. Incepuse sa se introduca metroul. Hohenzollerndamm nu e departe de Unter den Linden, bulevard unde l-a dus Caragiale pe Barbu Stefanescu Delavrancea in excursia memorabila a acestuia din 1905, cand a aruncat cu invective in stanga si-n dreapta, zburandu-i gazdei ochelarii cu bastonul. Azi, Hohenzollerndamm nu mai e o strada linistita. Mai e ceva verdeata, dar circula masini pe mai multe benzi. Hazardul face ca la cateva strazi distanta, pe Güntzelstrasse, a locuit dupa 1990 Gellu Naum, timp de aproape un an.
Placa memoriala e cam stramba
Potrivit lui Alexandru Solomon, care a cercetat planurile cartierelor unde a stat Caragiale, ,,intre 1904 si 1910, numele strazilor din Wilmersdorf s-au schimbat de cateva ori. Nachodstrasse, spre exemplu (n. red. – la numarul 18, prima locuinta a lui Caragiale), s-a scurtat, cedand o portiune din intinderea sa strazii Hohenzollerndamm. Numarul 18 coincide cu actualul numar 5 de pe Hohenzollerndamm. Cea de-a doua adresa, din Preussichestrasse 10, este si ea greu de depistat. Strada a disparut in iulie 1908, fiind contopita cu Pfalzburgerstrasse, unde azi se gaseste un bloc nou, cu numarul 20. De altfel, numerotatia s-a schimbat si ea de cateva ori intre 1906 si 1909. S-ar putea, asadar, ca placa memoriala de la nr. 201 sa fie plasata pe o cladire cu care scriitorul n-a avut nici o legatura". Ironie a sortii sau presimtire ironica, Caragiale ii scria lui Paul Zarifopol cu sase zile inainte de a muri ca prefera ca placa memoriala sa fie instalata in gradina hotelului-restaurant Sachsenhof din Leipzig si pe ea sa scrie nu ,,Aici a locuit I. L. Caragiale, unul dintre cei mai mari scriitori romani", cum scrie azi la nr. 201, ci ,,Aici ii placea iubitului Herr Direktor sa se dea la speculatiuni transcendentale". z
PE STRASSE
Hohenzollerndamm nu e departe de Unter den Linden, unde l-a dus Caragiale pe Delavrancea in 1905, cand acestuia nu i-a placut din Berlin decat apa.
NUMERE SUCITE
Casa cu numarul 12 din Hohenzollernplatz care purta pe
vremea lui Caragiale numarul 4. Numerotatia strazilor s-a schimbat de cateva ori intre 1906 si 1909
