Astazi se incheie termenul de 90 de zile in care sindicatele si administratia Mittal Steel Galati ar fi trebuit sa convina asupra clauzelor CCM, dar dupa aceste negocieri-maraton au fost rezolvate doar 90 din cele 99 de articole, ramanand in suspensie exact cele mai importante prevederi, majorarile salariale. Acest moment este primul in care siderurgistii galateni se confrunta cu adevarata fata a capitalismului dur, indiferent la lozincile strigate de muncitori pe la mitinguri. In ianuarie ’99, cand siderurgistii amenintau sa se alature mineriadei lui Cosma de la Costesti, pentru a evita scaparea de sub control a unei forte sociale de 28.000 de siderurgisti, Guvernul Radu Vasile a plasat importante efective ale Jandarmeriei la podul peste Siret pentru a bloca plecarea siderurgistilor la Bucuresti si a cumparat pacea cu sindicatele acordand Sidexului 450 miliarde din fondurile FPS, pentru majorari de salarii si plata materiilor prime. Acum, siderurgistii nu mai au aceeasi forta si nici nu mai au in fata Guvernul Radu Vasile, ci pe Arcelor Mittal, cea mai puternica companie producatoare de otel din lume, condusa de administratori care au un cult al profitului. In esuarea negocierilor, jocurile au fost facute de administratie, care a speculat disensiunile dintre principala grupare sindicala, FSS Metarom, cu 11.500 de membri, si Sindicatul Solidaritatea, format in urma cu trei ani de cativa sindicalisti desprinsi din FSS si care de atunci au declarat razboi liderilor FSS. Pentru ca nu si-a putut demonstra reprezentativitatea, Solidaritatea nu a fost primita la negocierea anexelor CCM de anul trecut. Acum, cand nu se mai negociaza anexe, ci intregul CCM, senior managerul Ionel Bors a schimbat tactica si a acceptat la negocieri si Solidaritatea. Cu siguranta, a facut-o constient ca liderii Solidaritatii vor fi pentru ceilalti negociatori din comisia sindicala niste adversari mai aprigi decat reprezentantii administratiei. Daca celelalte sindicate au cerut majorari salariale ponderate, Solidaritatea si-a marcat intrarea in negocieri cerand o crestere de 42%, fara sanse de a fi acceptata de administratia dispusa sa ofere 7%. Pentru a nu cadea in dizgratia siderurgistilor, celelalte sindicate si-au abandonat cererile. Cum liderii FSS au amenintat ca vor merge pana la greva generala, liderii Solidaritatii au inceput inaintea lor sa stranga semnaturi pentru declansarea grevei generale. Toate aceste turbulente intersindicale au creat disensiuni intre liderii FSS si, pe fondul acestora, patru dintre liderii FSS au anuntat ca vor demisiona. Acesta a fost momentul in care administratia a comis si miscarea finala, sigiland birourile FSS. Asa ca astazi, cand ar fi trebuit sa afle care vor fi majorarile salariale, siderurgistilor nu le ramane decat sa se intrebe ce s-a ales de miscarea sindicala de platforma care odinioara ingrozea guverne si cum ar putea sa gaseasca un lider sindical de talia lui Hoffa.
