Publicam alaturat un text al doamnei Doina Cornea despre situatia actuala din tara, determinata de razboiul celor doua palate, de biletele pierdute si tainuite tocmai pentru a deveni odata cu trecerea timpului instrumente eficiente de santaj etc etc
Ne putem pe buna dreptate intreba daca dupa toate cate s-au spus, dupa atatea analize si comentarii, dupa ce problema a fost dezbatuta in fel si chip, un asemenea text mai poate spune ceva nou. In esenta nu poate spune, cu toate acestea degaja o forta garantata tocmai de personalitatea de la care pleaca si pe care, totusi, oricat de destepti ne-am crede la 16 ani de la revolutie, nu avem dreptul s-o ignoram. Doamna Doina Cornea apartine acelei familii rare a disidentilor autentici care in urma cu doua decenii a avut curajul sa se ia la tranta cu regimul ceausist. Precum Paul Goma sau Radu Filipescu, ca altii care atunci, fara nici un pic de protectie, si-au riscat viata – imi cer ietare pentru tonul patetic – si domnia ei si-a asumat acelasi curaj si a intrat intr-o arena in care cei mai multi nu doar ca nu voiau sa apara, dar chiar afirmau ca asa ceva nici nu ar exista.
In toti anii care au trecut din 89 incoace am facut ce am facut ca sa terfelim chipul unor oameni adevarati. Ne-am intrecut unii pe altii intr-o abilitate diabolica pentru a demonstra ca nu am avut disidenta reala, ca toti aceia care au protestat au avut spatele asigurat, ca nici vorba sa-si fi asumat un risc fiindca totul era aranjat dinainte si in asemenea conditii tot ce au facut apartinea unui scenariu prealabil, dibaci, bine ticluit. Asemenea afirmatii seamana surprinzator de bine cu tot ce s-a spus de catre eretici despre Domnul Hristos, cum ca pe cruce nu a suferit, ca tot calvarul lui a fost iluzie, ca era dinainte menit Invierii si deci tot ce a trait ca om nu este adevarat. Nimic mai fals!
Asa cum Domnul a suferit atunci ca om, si putinii nostri disidenti tot ca oameni neaparati s-au purtat. Plecand pe un asemenea drum nu aveau de unde sa stie daca vor scapa sau nu cu viata, daca Ceausescu va fi dat in curand jos de intelegerea din Malta, daca Securitatea romana este atat de satula de dictator incat nu ar astepta decat un foarte mic prilej pentru a-l abandona.
Doamna Doina Cornea este un asemenea disident care a riscat si de aceea orice apreciere a ei facuta asupra a ceea ce se intampla acum in tara se cuvine ascultata cu atentie.
Evident, fata de ce au cusut si descusut analistii nostri ceea ce spune domnia ei poata sa para naiv, patimas, romantic. Totusi, cuvintele acestea sunt vii si nu reprezinta doar o simpla si nepasatoare prestatie profesionala. De altminteri, disidenta nu a fost niciodata o profesie. Vechii judecati, potrivit careia revolutionarii nu sunt buni admninstratori, putem sa-i dam urmatoarea replica: desigur, cel care s-a impotrivit unui regim represiv, dupa moartea regimului, aflat ca toti ceilalti in libertate, poate sa schiteze gesturi stangace. Dar macar atitudinea lui nu poate fi banuita de nici un interes meschin. El nu face partizanate dubioase si se afla alaturi de orice calcule profitabile. Daca in dictatura a avut curajul sa spuna ce gandeste, cu atat mai mult in democratie isi respecta rectitudinea. De regula, adevaratii disidenti cred inca in reforma morala. De aceea, ei au demnitatea sa nu se lase calariti de vremuri.
