16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăDan Șova s-a "reîncarnat" în Petre Daea

Dan Șova s-a “reîncarnat” în Petre Daea

Petre Daea a susţinut că porcii infestaţi trebuie incineraţi, afirmând că este o muncă extraordinară, exact ca la Auschwitz. ”Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic”, a spus ministrul Petre Daea, Antena 3. Ulterior, Daea și-a cerut scuze public printr-un comunicat,  susținând că a vrut să prezinte ”situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci” şi să îşi exprime ”durerea sufletească”. De asemenea, Daea și-a exprimat respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti.

PNL, USR și Mișcarea România Împreună i-au cerut demisia. Ambasada Statului Israel a transmis joi că îşi exprimă ”consternarea” şi ”dezamăgirea” faţă de afirmaţiile ministrului Agriculturii ”care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovaţi în lagărul de la Auschwitz”. ”Sperăm, totuşi, că o astfel de asociere a fost făcută de ministrul Daea din pricina lipsei de informare aprofundată asupra a ceea ce înseamnă Holocaustul şi Auschwitz, fără intenţia de a dezonora memoria milioanelor de victime”, subliniază reprezentanţa diplomatică în comunicat. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat printr-un mesaj pe Facebook, spunând că declaraţia reprezintă “o gafă” şi regretă că un ministru al Guvernului PSD-ALDE a făcut o asemenea afirmaţie. Dragnea a mai susţinut că PSD a condamnat întotdeauna declaraţiile sau derapajele antisemite, el adresând scuze comunităţii evreieşti, în nume propriu şi în numele coaliţiei PSD-ALDE.

Potrivit estimărilor istoricilor, în lagărul de concentare nazist de la Auschwitz au murit  peste 1,1 milioane de oameni, din care 90% evrei. Deținuții erau uciși în camere de gazare și arși într-un crematoriu.  La nivel mondial, orice comentariu nefericit în privința Holocastului provoacă reacții dure. În 2012, România s-a confruntat cu un scandal asemănător după ce Dan Șova, prietenul liderului PSD Victor Ponta, a negat Holocaustul evreilor din România.

 

Butoiul cu pulbere din Balcani

Cu câteva ore înainte de ieșirea lui Daea, premierului Viorica Dăncilă făcuse, la rândul său, o gafă de natură diplomatică. Dăncilă a susţinut miercuri o conferinţă de presă comună cu premierul muntenegrean Duško Marković, în care a spus că se bucură să fie la Pristina (capitala Kosovo), în loc să spună Podgorica, care este capitala Muntenegrului. ”Mă bucur să fiu astăzi la Pristina, în prima vizită a unui prim-ministru român în Muntenegru”, a spus Dăncilă. Translatorul a sesizat greşeala şi a spus Podgorica, care este, de fapt, capitala Muntenegrului.  Guvernul muntenegrean a eliminat din înregistrarea conferinţei de presă momentul când Dăncilă rosteşte ”Pristina”. Executivul de la Bucureşti a întrerupt transmisiunea live a conferinţei de presă, iar ulterior nu a mai publicat vreo înregistrare cu aceasta. 

Muntenegru și Kosovo au aparținut fostei Iugoslavii. Muntenegru, stat independent din 2006, este locuit majoritar de muntengreni și de sârbi. Kosovo și-a autoproclamat inependența față de Serbia în 2008, fiind locuit în proporție de 92% de albanezi. România este printre cele cinci state din UE care nu recunosc independența Kosovo. În 2013, premierul Victor Ponta s-a oferit să recunoască independența Kosovo. A fost blocat de președintele Traian Băsescu, care a invocat posibilitatea  ca precedentul Kosovo să fie aplicat în Transnistria.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă