16.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialProcese pentru cabinetele medicale

Procese pentru cabinetele medicale

Prefectul de Cluj, Alin Tise, a pornit 42 de procese in Justitie impotriva acelor consilii locale si primarii de pe raza judetului prin care le obliga sa vanda cabinetele catre medicii de familie din mediul rural.
„Refuzul este ilegal. Exista o lege prin care ei pot sa-si cumpere spatiile pe care le detin”, a spus Tise.
Reprezentantul Guvernului in teritoriu a adaugat ca la nivelul judetului, un numar de 20 de consilii locale din mediul rural au decis vanzarea acestor spatii catre medicii de familie care le folosesc. Administratiile locale din patru comune s-au razgandit, insa, imediat dupa ce au auzit de intentia perfectului si au inceput demersurile pentru a vinde aceste spatii.
De asemenea, 29 de comune au ramas sa declare in aceste zile ce vor face cu spatiile respective. Insa altele, dupa cum a amintit Alin Tise, refuza sa vanda aceste spatii.
„Vom merge pana la capat cu prmai afirmat Tise. El a spus ca, in masura in care aceste spatii vor lua o alta destinatie, probabil comerciala, este posibil ca in mediu rural sa ramanem si fara medici de familie.

Cele mai citite

Bayern pregătește deja un plan de rezervă! Un internațional francez este prima opțiune

Bayern München analizează varianta transferului lui Bradley Barcola în cazul în care Michael Olise va pleca în această vară.Viitorul lui Michael Olise la Bayern...

BCE păstrează dobânzile neschimbate, dar avertizează: energia și conflictul din Orientul Mijlociu pot reaprinde inflația

Oficialii instituției avertizează că noile tensiuni geopolitice și scumpirea energiei pot întârzia revenirea inflației la ținta de 2%Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât, joi, să...

Tren cu 200 de pasageri, implicat într-un accident în Bacău. O autocisternă a luat foc după impact

Circulația feroviară a fost afectată după avarierea rețelei electrice, iar toți cei aproximativ 200 de călători au fost evacuați în siguranțăAccidentul s-a produs în...
Ultima oră
Pe aceeași temă