11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiO femeie din Hunedoara a murit după ce a fost luată de...

O femeie din Hunedoara a murit după ce a fost luată de viitură

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că femeia de 70 de ani, din satul Basarabasa, comuna Vaţa de Jos, a murit înecată, după ce a fost luată de o viitură formată în urma unei ruperi de nori.

Aceasta încerca să îşi salveze animalele aflate în curtea casei.

”Sunt inundatii în trei localităţi din comuna Vaţa de Jos, în urma unei ploi torenţiale. O femeie de 70 de ani din Basarabasa şi-a pierdut viaţa după ce a fost surprinsă şi luată de viitură în curtea sa. Apa a intrat în mai multe gospodării şi anexe din localităţile Prăvăleni, Ciungani şi Basarabasa şi a afectat un drum comunal. În cel mai scurt timp au ajuns în zona afectată de inundaţii 43 de pompieri ai Detaşamentelor Deva şi Hunedoara şi ai Staţiei Brad care au început operaţiunile de evacuare a apei cu două motopompe de mare capacitate şi şase motopompe transportabile”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Timp de o oră, nordul şi vestul judeţului Hunedoara s-au aflat sub cod portocaliu de fenomene meteo periculoase.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă