Cimitirul Eroilor din Bucuresti, declarat de autoritati monument istoric, adaposteste 280 de morminte ale celor impuscati la revolutia din decembrie 1989. Din totalul acestora, cinci sunt ale unor persoane neidentificate si 12 ale unor oameni despre care nu se stie mare lucru, nefigurand in evidentele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor. Cei 12 nu au certificate de erou-martir, nici calitatea de „decedati in legatura cu evenimentele din decembrie 1989” si se pare ca, unii dintre ei, nici macar urmasi. Toti au fost ingropati la sfarsitul anului 1989. In anii care au trecut, cateva familii si-au revendicat, in parte, pe unii dintre cei ingropati aici si care nu sunt trecuti, din anumite motive, in evidentele SSPR. Au mai ramas insa morminte despre care nimeni nu stie absolut nimic.
Exista si un mormant pe a carui cruce de marmura alba sunt trecute doua nume, fara data de nastere. Despre acest loc de veci, despre cine se presupune ca ar fi ingropat aici, de 17 ani s-au facut tot felul de speculatii. S-a spus fie ca mormantul ar fi gol, fie ca ar putea fi ingropati niste teroristi, sau ca sunt ingropate doua persoane una peste alta. Am investigat acest caz si ancheta a scos la iveala povestea trista a unui om decedat prin impuscare, nu se stie unde si nici in ce conditii. Ancheta facuta in primele luni ale anului 1990 a avut ca rezultat trecerea pe dosarul acestuia de la Parchetul Militar a mentiunii „AN” (autor necunoscut) si bineinteles „NUP” (neinceperea urmaririi penale).
Sebo Aurel si Morea Nicolae
Pe una din crucile albe de marmura din Cimitirul Eroilor Bucuresti sunt trecute doua nume: Sebo Aurel si Morea Nicolae. Nu mai apare insa nici o alta data de identificare, ca de exemplu data nasterii sau ziua decesului. Este singurul mormant din cimitir in aceasta situatie. Ipoteza care a fost cel mai des vehiculata in presa ultimilor 17 ani a fost aceea ca in acest loc de veci au fost inhumate doua persoane impuscate la revolutie. Aceasta teorie parea destul de plauzibila mai ales ca la sfarsitul anului 1990, inhumarile s-au facut in mare graba, nu de putine ori familiile fiind instiintate dupa inmormantare. A existat si o situatie discutabila in care de la Parchet, rudele decedatilor au primit cate un bilet pe care era trecut numarul figurii din cimitir, insa la fata locului lucrurile au stat altfel, adica circa 80 de familii s-au trezit in situatia ca acele locuri nu exista. Datorita acestei intamplari au aparut alte teorii, potrivit carora, intr-o portiune a cimitirului ar putea exista, ingropate la gramada, mai multe victime, insa nu exista deocamdata nici o o proba care sa justifice o eventuala cercetare.
Revenind la cazul Sebo Aurel si Morea Nicolae, Anghel Cioran, presedintele Asociatiei pentru Cinstirea Eroilor Martiri din 1989 ne-a declarat ca niciodata, nimeni in afara de reprezentantii presei, nu s-a interesat de acest mormant. Nu se stie daca exista familie sau urmasi, neexistand vreo solicitare de inscriere in registrul asociatiei. Chiar si dl Cioran s-a intrebat daca ar putea fi posibil asa ceva, sa fie ingropate in acelasi loc doua persoane.
Unul inregistrat decedat, celalalt nu exista
Facand verificari la Serviciul de Evidenta a Populatiei am aflat ca intr-adevar Sebo Aurel a existat. Are un certificat de deces in care este trecuta data mortii ca fiind 24 decembrie 1989.
In schimb, nici urma de cealalta persoana, Morea Nicolae. Ne-am gandit ca poate, numele de familie ar putea fi altul asemanator, si pietrarul, cel care a cioplit numele, nu ar mai fi avut loc si a prescurtat numele Morea din Moreanu sau a „adaptat” nume precum Monoreanu sau Modreanu. Pe listele SSPR si cele de evidenta a populatiei am gasit variantele de nume Moreanu, Monoreanu si Modreanu ca fiind decedati in perioada revolutiei insa in actul acestora sunt cunoscute locurile de veci si datele de identificare, existand si urmasi.
Surpriza a venit insa de la cazul Sebo Aurel. Numele complet al acestuia este Sebo Aurel Horia Nicolae Matei. Numele complet, cu toate cele patru prenume nu putea sa incapa pe portiunea de cruce sculptata. Era nevoie de doua randuri. Numele pe cruce ar fi putut fi sculptat doar astfel: pe un rand Sebo Aurel si pe al doilea Horia Nicolae. In perioada de sfarsit a anilor '80, masinile de scris erau rare chiar si in institutii. Foarte probabil, mesterul pietrar a primit sa sculpteze numele dupa o foaie scrisa de mana sau, daca nu in acest fel, batuta la masina de scris, dar cu o corectura facuta la numele Horia. Se pare ca a existat si o cratima plasata astfel: Sebo Aurel-Horia Nicolae Matei. Este mai mult ca sigur ca Horia s-a transformat in Morea si de aici toata confuzia care a urmat. Restul numelui coincide, deci am putea concluziona este vorba de o singura persoana: Sebo Aurel Horea Nicolae Matei.
A donat sange, dupa care a fost gasit impuscat
O referire la numele Sebo Aurel-Horia am gasit si in arhiva de documente despre revolutie a lui Cicerone Ionitoiu unde se mentioneaza: „Sebo Aurel-Horia, nascut in 6 octombrie 1944, muncitor, a fost impuscat la Bucuresti in decembrie 1989”.
Ce mentioneaza insa documentele procuraturii din perioada anilor 1990: „Pe 24 decembrie 1989, a fost adus la Spitalul Coltea un cadavru care avea asupra lui un carnet de donator de sange si numele Sebo Aurel Horea si apoi a fost trimis la Institutul Medico-Legal pentru identificare. Se specifica: nu se cunoaste zona (decesului Ð n.n.); nu se stie cine l-a adus; referat cu AN; decedat 23 decembrie 1989; nascut 6 octombrie 1989; muncitor”.
Raportul de constatare medico-legal precizeaza: „Sebo Aurel Horia Nicolae Matei; fiul lui Eftimie si al Floricai; nascut la Arad la 6.10.1944, cu ultimul domiciliul in Rosiorii de Vede. A fost adus la IML pe 24 decembrie 1989 de la Spitalul Coltea (unde tocmai donase sange Ð n.n.); Plaga impuscata laterotoracica stang. Moartea a fost violenta si s-a datorat impuscarii.
Deoarece nu a fost depistat nici un martor, lucrurile sunt foarte complicate pentru o eventuala ancheta. Se pare ca Aurel Sebo s-a dus sa doneze sange (se faceau apeluri in acest sens la televiziune) si a fost impuscat undeva in zona Spitalului Coltea, posibil si in curtea sau incinta acestuia.
Nu se stie cine s-a ocupat de inmormantare
Nicula Ilie, din Rosiorii de Vede, nevazatoare din nastere, este fosta sotie a lui Aurel Sebo. Aceasta a declarat: „Sebo a fost sotul meu, din casatoria noastra rezultand doi copii, in prezent ambii majori. De sotul meu m-am despartit, prin divort, din anul 1973. Stiu ca locuia in Bucuresti si intr-o vreme lucra la Fabrica de sapun „Stela”. Nu am aflat decat in prezent (prima declaratie este data in aprilie 1990 Ð n.n.) despre decesul fostului meu sot si nu cunosc amanunte privind imprejurarea in care a decedat. Nu stiu cine s-a ocupat de inmormantare. Mentionez ca eu sunt lipsita de vedere din nastere si invalida de gradul l”. Martora nu a putut semna declaratia.
Peste un an, fosta sotie revine cu o declaratie la cererea procurorilor, fara a aduce alte elemente decat referitoare la viata personala a acestuia: (…) Dupa divort a fost obligat sa plateasca pensie alimentara copiilor insa am renuntat sa cer majorare, pentru ca sa nu-l mai vad. Nu stiu unde a locuit dupa ce ne-am despartit. Am aflat ca a murit la Bucuresti, nu stiu in ce imprejurari”. Ancheta procurorilor s-a oprit aici. Dosarul in cazul Sebo, la fel ca si in cazul altor zeci de morti, a primit rezolutia de neincepere a urmarii penale. Dosarul de impuscat in revolutie al lui Aurel Sabo se rezuma la cateva file: declaratiile fostei sotii de care se despartise de 16 ani, doua rapoarte medico-legale incomplete, cateva cereri adresate de procuratura catre Spitalul Coltea si IML. Fosta sotie a adus procurorilor o fotografie din tinerete a victimei si s-a mai atasat o fotografie judiciara a persoanei impuscate. Aurel Sebo nu figureaza in evidentele SSPR si nu detine titlul de erou-martir sau „decedat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989”.
Invalida si fara vedere, trimisa sa-si obtina drepturile
In anul 1990, fosta sotie a lui Aurel Sebo, invalida de gradul l si nevazatoare din nastere, a mentionat in declaratia de la Procuratura: „Fostul meu nu avea frate sau sora, iar de mama sa, Florica Iovescu, care locuia in Lipova, langa piata, nu stiu daca mai traieste. Carmen Rica Sebo, fiica cea mica, rezultata din casatoria noastra, are 19 ani, este bolnava mintal, suferind de oligofrenie gradul l. Nu a putut invata… am dori, daca se poate, sa se fixeze o pensie de urmas in favoarea fiicei. As dori sa aflu unde este inmormantat tatal fiicelor mele…”. La acea data, procurorii i-au adus la cunostinta fostei sotii a lui Aurel Sebo ca are anumite drepturi conferite de fosta Lege 42/90 (privind unele drepturi acordate urmasilor de eroi martiri, raniti, retinuti si luptatori pentru victoria revolutiei din decembrie 1989). In declaratia de martor de la Parchet s-a mentionat acest lucru, ca fostei sotii, Nicula Ilie, i s-a spus de drepturile pe care le are, cel putin fiica sa suferinda. Insa, e greu de crezut ca o persoana invalida de gradul l, nevazatoare ar fi fost in stare sa faca demersuri in acest sens, fara ajutorul autoritatilor, al organizatiilor umanitare sau de profil. Alcatuirea unui dosar de erou martir este o problema de durata si de lupta prin hatisurile birocratiei.
Va rugam, calibrul armelor…
In cazul Aurel Sebo, la inceputul anului 1990 a existat o corespondenta intre Parchetul Militar, pe de-o parte, si Institutul Medico-Legal si Spitalul Coltea. Intr-una din adresele catre Spitalul Coltea, procurorii au solicitat „copii dupa foaia de observatie clinica a lui Aurel Sebo, deoarece din ancheta rezulta ca acesta a fost internat (atentie! – n.n.) in unitate la 24 decembrie 1989, eliberandu-se un certificat medical si ulterior a decedat”. Directorul prosecturii de la „Coltea” a raspuns ca „Aurel Sebo a fost adus la prosectura Spitalului Clinic „Coltea” decedat (cum oare putea fi depus cineva la o morga? – n.n.), avand asupra sa carnetul de donator de sange. Neexistand date de identificare, a fost trimis la IML pentru identificare si necropsie medico-legala. Intr-o alta adresa trimisa de Procuratura la IML, pentru cazul lui Aurel Sebo s-a solicitat comunicarea calibrului armei cu care a fost impuscat. La aceasta adresa nu s-a primit nici un raspuns. La fel s-a intamplat si in alte cateva cazuri de persoane impuscate. IML nu a comunicat, nu se stie din ce motive, calibrul armelor cu care au fost omorati demonstrantii la revolutie, chiar daca se efectuasera necropsiile. Au urmat rezolutiile de NUP pe dosar.
„Vom „adopta” eroul martir”
Doru Maries, presedintele Asociatiei „21 Decembrie 1989”, a declarat referitor la acest caz: „Am auzit in toti acesti ani scursi de la revolutie despre crucea cu doua nume din Cimitirul Eroilor, insa nimeni nu ne-a putut oferi amanunte. Acum, cand lucrurile par lamurite, o sa vedem despre ce e vorba. Sa vedem daca mai exista cineva din familie, vom incerca sa ajutam cu ce putem. Inca s-ar mai putea face ceva, macar o reparatie morala. Daca va fi cazul, vom „adopta” eroul martir la asociatia noastra. Daca nu are nici un titlu acordat pana acum, de erou martir sau decedat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, legea permite ca printr-un decret al presedintelui tarii sa i se acorde titlul de erou martir.
Din cate stim, nu este singurul caz al unei persoane decedate prin impuscare la revolutie si care, datorita unei anumite conjuncturi (fara urmasi, delasarea familiei, ignoranta autoritatilor), nu este cuprinsa in listele SSPR. Mai exista astfel de cazuri si in Bucuresti, si in provincie. De altfel, mai sunt in situatia de a nu fi fost cuprinse in listele SSPR si alte categorii, precum luptatorii si in special raniti si retinuti. Acesti oameni trebuie sustinuti”.
Dosarele NUP
La redeschiderea anchetei in Dosarul „Revolutia”, generalul magistrat Dan Voinea a declarat: „Nu s-a facut ancheta asa cum trebuia! Am gasit sute de dosare cu mentiunea „neinceperea urmaririi penale”, dosare de altfel foarte „subtiri”, incomplete. Ceea ce e mai grav, solutiile care s-au dat nu au fost comunicate victimelor, care poate daca ar fi stiut s-ar fi indreptat impotriva acestor solutii, ar fi facut plangeri la organele competente, plangeri la instante si atunci cercetarile, vrand-nevrand, s-ar fi reluat. Solutia de neincepere a urmaririii penale a fost propusa fie de un politist, fie de un procuror, insa raspunderea finala pentru adoptarea unei astfel de rezolutii o are exclusiv procurorul. El raspunde! Solutiile acestea nu au fost comunicate victimelor si au stat asa in arhiva institutiei cu rezolutia care s-a dat si cercetarea neterminata. Eu, ca urmare a plangerilor facute de asociatia victimelor din 21 decembrie 1989, le-am considerat nelegale si netemeinice si, din acest motiv, le-am infirmat”. Despre noi elemente aparute in ancheta derulata de Parchetul Militar, gen. Voinea a precizat: „Am reluat ancheta in octombrie 2004. Practic fiecare dosar a trebuit reluat. A fost un nou inceput de ancheta pentru fiecare caz. Se poate spune, dar cercetarile trebuie sa continue, ca a fost vorba si de un atac indreptat impotriva cetatenilor tarii. Au fost cazuri de oameni executati aleatoriu pe strada, de ordine date aiurea, dar care de multe ori, probabil, au fost comandate de cineva. Pe linie de comanda, de raspundere de executie ar trebui sa fie cineva responsabil. Se pare ca au fost actiuni coordonate, se faceau anunturi despre teroristi, se primeau telefoane la diverse institutii, convorbirile avand acelasi continut, cu referire la teroristii straini care actioneaza sau ataca diverse obiective sau institutii. S-au scos tancuri sau TAB-uri pe strazi, au fost plasate in perimetrul diverselor institutii publice (radioul si televiziunea publice, consilii judetene, primarii, ministere, diverse obiective). Soldatii au inconjurat cladirile. Toate aceste evenimente au conexiuni, scenariul a fost similar in mai multe localitati. Au existat victime, s-a folosit armanent, s-a instigat. O asemenea ancheta e grea. E normal sa fie grea, investigam crimele din decembrie '89. Nu vine nimeni cu placere sa discute ceea ce s-a intamplat acolo. Dar trebuie sa ai rabdare cu fiecare om in parte, cu fiecare martor, cu fiecare persoana vatamata. Ca sa putem clarifica lucrurile, am luat totul de la inceput”. La reluarea anchetei, procurorii au avut parte de o surpriza: peste 800 de dosare privind decedati prin impuscare, raniti grav si arestati abuziv aveau trecuta rezolutia de neincepere a urmarii penale. La inceputul anilor '90, ancheta facuta pentru un decedat prin impuscare s-a rezumat numai la 2-3 file stranse intr-un dosar pe care s-a trecut cu pixul NUP. Dosarele prafuite, cu paginile friabile si ingalbenite, zaceau aruncate in saci de plastic, puse de-a valma de cei care s-au ocupat de-a lungul timpului de anchete. In majoritatea cazurilor, partilor vatamate sau urmasilor de eroi martiri nu li s-au comunicat solutia luata la dosar, pentru a nu se putea constitui parti civile intr-un eventual proces.
