11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăCulturăShow-ul "Masked Singer Romania" a înregistrat 6.5 puncte de rating

Show-ul “Masked Singer Romania” a înregistrat 6.5 puncte de rating

Show-ul “Masked Singer România”, difuzat vineri seară la Pro TV, a fost lider de audienţă.

 În intervalul orar 20.28 – 22.28, Pro TV a fost lider de audienţă înregistrând 6.5 puncte de rating şi 20.9% cotă de piaţă în rândul publicului comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, din mediul urban.

Publicul a decis, vineri seară, că Vulpoiul este cel care trebuie să părăsească competiţia. Sub masca acestuia s-a aflat Costi Ioniţă.

Artist şi producător muzical, Costi a cunoscut succesul internaţional şi a fost nominalizat la Premiile Grammy, videoclipurile lui au strâns peste 300 de milioane de vizualizări de la începutul anului până în prezent.

“Nu e simplu, serios, să stai cu câteva kilograme pe tine. Plus că te încălzeşti şi mai trebuie să şi cânţi, să mai şi dansezi, să mai şi faci parte din show, vine şi coregraful cu stânga-dreapta, sus-jos, trebuie să le ţii minte pe toate. Este într-adevăr o experienţă frumoasă, şi pentru un artist care vrea să aibă ceva în palmares, eu zic că emisiunea asta îşi spune cuvântul clar în cariera lui”, a spus Costi Ioniţă.

În urma voturilor, Corbul, Leoaica, Panda şi Căpcăunul se vor lupta săptămâna viitoare pentru titlul de cea mai iubită mască.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă