Regula instituita in sezonul trecut de conducerea Federatiei Romane de Baschet, ca in meciurile din campionatul intern o echipa sa nu poata avea mai mult de trei straini in teren, nu va mai fi valabila pentru editia 2006-2007. „Ideea a fost sa protejam jucatorii romani, care de multe ori nu jucau din cauza strainilor. Dupa ce CSU Asesoft Ploiesti a preferat sa declare forfait si, impotriva regulamentului federatiei, sa joace cu mai mult de trei straini, am considerat ca este mai bine sa renuntam la respectivul amendament”, a precizat Carmen Tocala, presedintele forului nostru de specialitate. Conducerea federatiei a institut insa un regim „draconic” de taxe pentru aducerea strainilor in echipa. In campionatul feminin prim-divizonar, pentru a avea trei straniere in formatie, cluburile au de platit cate 500 de euro pentru fiecare. La masculin, primul strain „costa” 500 de euro, al doilea 1.000 de euro, iar al treilea 1.500. „Preturile” cresc insa exponential de la al treilea jucator. Atat la fete, cat si la baieti, pentru al patrulea stranier au trebuit platiti cate 5.000 de euro, iar pentru al cincilea, cate 10.000 de euro! Chiar daca multi conducatori de cluburi au considerat „asupritoare” noile taxe si au fost de parere ca, in aceste conditii, nivelul campionatului intern va scadea drastic, aproape toate echipele din Divizia A a CN de baschet si-au luat cel putin trei stranieri. Pana ieri, cu o zi inainte de perioada de incheiere a transferurilor, la federatie erau inscrisi 34 de straini, CSU Asesoft Ploiesti avand in componenta cinci, iar CS Otopeni, Gaz Metan Medias sau Rapid, cate patru. „Si noua ne-a fost putin teama ca vom inregistra o scadere a numarului de jucatori straini, dar, surprinzator, nu s-a intamplat asa. Banii pe care ii vom obtine din taxe ii vom reinvesti in pregatirea loturilor de juniori si tineret”, a precizat Carmen Tocala.