18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialTurn înclinat? Nu numai la italieni, există şi în inima Transilvaniei

Turn înclinat? Nu numai la italieni, există şi în inima Transilvaniei

Acum 300 de ani, comunitatea saşilor a construit un ansamblu religios, având în centru biserica fortificată. Edificiul care a fost loc de refugiu pentru săteni în timpul luptelor din zonă, a trecut prin grele încercări : în 1846 se prăbușește vârful clopotniței, în 1858 biserica este afectată de un cutremur, apoi turnul este lovit de fulgere în 1944 și 1966. În 1955 și 1968 în apropierea bisericii apar alunecări de teren.

Bogdan Miră, profesor: Încă mai stă în picioare deși a fost lovit de trăsnete, a fost cutremurat destul de bine de alunecări de teren, stă în picioare și rezistă destul de bine.

Prima biserică a localității Ruși construită probabil în secolul XIV a fost demolată și reconstruită în 1636. Tot atunci au dispărut și navele laterale și a fost fortificată. Zidul simplu ce înconjoară biserica a fost întărit cu mai multe turnuri, dar numai cel al clopotniții a rezistat. Localnicii spun că în anul 1778 turnul a început deodată să se încline și nu s-a oprit decât după o sută de ani.

Klaus Martin Untch, preot: Se vede cu ochiul liber această înclinație mai mare decât cea din Mediaș și chiar mai mare decât cea din Pisa, spun experții, mă rog, la o altă înălțime, este un turn mai scund dar are acel farmec, spune Digi24.

Pe de o parte, pare aproape periculos, ar putea să cadă, dar experții spun că nu există niciun pericol cel puțin pentru următoarea jumătate de secol nu există acest pericol.

Acum localnicii sunt mândri că au în sat un asemenea monument.

Locanic: Este punctul zero în satul nostru. Adică și măsurătoarea pleacă de la turnul înclinat din Ruși. E punctul zero și cred că este un punct istoric pentru toți cetățenii satului, nu numai pentru sași.

O asociație de voluntari din Ruși a început deja renovarea bisericii, atât cât se poate fără investiții mari. Pentru reparația turnului trebuie însă avize și bani mulți. Clubul Cavalerilor Turnului Înclinat vor că biserica să devină o atracție turistică a zonei.

Voluntară: Fiind cavaleri, am zis să ajutăm și noi pentru a promova acest loc.

Voluntară: Turnul închinat este un monument destul de vechi și am vrut să îl promovăm așa cum se cuvine.

Voluntară: Am pus și panouri pentru ca turiștii să poată să vină să îl viziteze. Copiii fac diverse obiecte, ornamente, brățări, magneți.

Ruși se află la 23 de kilometri de Sibiu, pe ruta spre cetatea medievală a Sighișoarei, adică Drumul Național 14. Până la biserica cu turnul înclinat este un drum scurt de piatră. Se poate vizită biserica și se poate urcă și în turn, dacă turiștii cer cheia doamnei din sat care are grijă de biserică.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă