14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSatu Mare: Ridicarea maşinilor parcare neregulamentar va începe din octombrie

Satu Mare: Ridicarea maşinilor parcare neregulamentar va începe din octombrie

“În cursul lunii septembrie se vor termina cursurile angajaţilor macaragişti care se vor ocupa de această activitate, ridicarea maşinilor din municipiul Satu Mare. Autospeciala o avem deja la dispoziţie. Din păcate această cursare nu am putut să o facem deoarece se organizează un singur curs acreditat în toată ţara şi acesta a început în luna august. Urmează să se termine în septembrie şi sper ca din începutul lunii octombrie să putem să ne apucăm de această activitate”, a declarat Kereskenyi.

Edilul a explicat că ar fi nevoie de 22 de angajaţi, dar pentru că nu se prezintă lumea la concursuri de angajare, activitatea va fi începută cu 10 angajaţi ai ADP.

“Fiind o activitate care necesită să se lucreze în trei schimburi, avem nevoie de 22 de persoane. O mare parte s-a angajat, urmează să mai scoatem la concurs anumite posturi unde nu s-a prezentat nimeni. Din păcate, nu se înghesuie lumea pentru acest serviciu. Nu este uşor să angajezi un şofer în sectorul public având în vedere posibilităţile de salarizare la Administraţia Domeniului Public. În realitate un post de şofer este important, cu mare responsabilitate, unde trebuie să aibă grijă de valori, dar vom mai scoate posturi la concurs. Dacă nu se va prezenta nimeni, vom face o restructurare a angajaţilor din cadrul Administraţiei Domeniului Public. Aşa vom începe activitatea şi cu personalul care-l avem la dispoziţie”, a mai spus primarul.

Potrivit hotărârii Consiliului Local, vor fi ridicare şi transportate din oraş autoturismele parcare neregulamentar, în special cele care blochează accesul altor maşini. Tariful total pentru recuperarea maşinii ajunge la 550 de lei. A

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...
Ultima oră
Pe aceeași temă