17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieStatistică: Economia României, în creștere

Statistică: Economia României, în creștere

Potrivit datelor transmise marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), faţă de trimestrul I din 2017, PIB a înregistrat o creştere cu 4,1% pe serie brută şi 4,2% pe serie ajustată sezonier.

 În primele trei luni ale acestui an, Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere de 0,1%, în termeni reali, faţă de trimestrul precedent, până 226,281 miliarde de lei preţuri curente. Faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, avansul PIB a fost de 4% pe serie brută şi de 4,2%, pe serie ajustată sezonier.

 În primul semestru din 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4% comparativ cu semestrul I 2017, pe seria brută, şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

 În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%.

 Banca Mondială a anunţat recent că economia României va înregistra un avans de 5,1% în 2018, însă a avertizat că această creştere este peste potenţial. O creştere economică de 5% este preconizată şi de Fondul Monetar Internaţional, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) estimează o creştere de 4,6% în 2018 şi de 4,2% în 2019.

 Comisia Naţională de Prognoză indică o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.

 În 2017, economia România a consemnat un avans de 6,9%, comparativ cu anul precedent, în 2016 a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008, iar în 2015 a avansat cu 3,9%.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă