27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiArad: Bărbat reţinut pentru că şi-ar fi ucis fratele cu un par

Arad: Bărbat reţinut pentru că şi-ar fi ucis fratele cu un par

Crima a avut loc în satul arădean Şepreuş, în urma neînţelegerilor dintre doi fraţi. Suspectul, în vârstă de 32 de ani, şi-a vizitat un frate (45 de ani) şi ar fi băut împreună până în jurul orei 02,00, când între ei a izbucnit un conflict.

Conform unor localnici, cei doi aveau neînţelegeri privind o moştenire, iar bărbatul de 32 de ani şi-a atacat fratele mai mare cu un par. L-ar fi lovit în mod repetat în piept, în zona inimii, provocându-i un stop cardio-respirator.

Alţi membri ai familiei au fost martori şi au sunat la 112, iar un echipaj medical sosit a încercat fără succes să resusciteze victima.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Claudia Iuga, presuspusul agresor a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă