26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialReforme la... reforma ONU

Reforme la… reforma ONU

Toata lumea este de acord ca Organizatia Natiunilor Unite trebuie sa se adapteze la noile realitati mondiale, dar cand este vorba de adoptarea proiectului de reforme divergentele sunt de neconciliat.
Mai sunt trei saptamani pana la summitul mondial de la New York si reforma ONU este departe de a fi conturata, crescand presiunea asupra statelor membre pentru a da dovada de spirit de compromis. Documentul final al summitului “avanseaza in directie buna, dar avem inca divergente persistente intr-un numar de domenii importante, probleme de fond asupra carora trebuie sa negociem”, declara presedintele Adunarii Generale a ONU, gabonezul Jean Ping, insarcinat cu redactarea documentului. Summitul va avea loc intre 14 si 16 septembrie, inaintea sesiunii anuale a Adunarii Generale, care va marca a 60-a aniversare a crearii organizatiei mondiale, eveniment la care si-au anuntat participarea 173 de sefi de stat, un numar record. Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a dorit ca tarile membre sa profite de aceasta ocazie istorica de a adopta o vasta reforma a organizatiei pentru a o adapta la epoca actuala si la sfidarile ei.
Dar, dupa mai multe luni de dezbateri, lipseste consensul asupra temelor principale si multi vorbesc deja despre un esec. Noul ambasador american la ONU, John Bolton, a trimis o scrisoare celor 190 de omologi ai sai, atragand atentia asupra faptului ca “timpul trece” si cerandu-le “inceperea imediata a negocierilor”. Totodata, el le-a supus si un document confidential de 36 de pagini continand 750 de amendamente la proiectul textului dlui Ping. Washington Post relata ca Statele Unite doresc o revizuire in profunzime a proiectului de reforme aflat in prezent in lucru, iar ambasadorul Bolton este pregatit, in cazul in care negocierile se vor dovedi dificile, sa propuna inlocuirea documentului cu o declaratie sau sa il divizeze in texte tematice asupra carora se vor pronunta tarile de la caz la caz. Ping, care a avut saptamana trecuta intalniri cu diferite grupuri regionale ale ONU, a precizat ca a format un grup restrans de negociere pentru a putea scoate din blocaj cele “sase sau sapte domenii asupra carora persista divergente”. Printre ele se afla terorismul, a carui definire dorita de Kofi Annan pune probleme, dezarmarea si neproliferarea armelor de distrugere in masa, inlocuirea Comisiei drepturilor omului, in prezent discreditata, de catre un Consiliu mai restrans, compus din tari cu un palmares ireprosabil in domeniu, responsabilitatea protejarii populatiilor amenintate de genocid si largirea Consiliului de Securitate.
Ultimul subiect, care reprezinta proiectul cel mai important al reformei, este in impas total, existand trei propuneri concurente si o lipsa evidenta de entuziasm din partea Chinei si a SUA, doua dintre cele cinci membre permanente ale Consiliului. Oricum, daca pentru celelalte domenii sunt sanse de a se ajunge la un compromis pana la data summitului, pentru cel mentionat in final se prevede un termen de cateva luni. Miza este foarte mare si nimeni nu vrea sa cedeze.

Cele mai citite

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă