12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieRomgaz primește 115,02 milioane lei pentru investiţii în termocentrala de la...

Romgaz primește 115,02 milioane lei pentru investiţii în termocentrala de la Iernut

În 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

,,Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz informează acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a virat suma de 115.027.026 lei reprezentând rata 2 aferentă contractului de finanţare nr. 4/7 decembrie 2017 pentru investiţia ‘Ciclu combinat cu turbine pe gaz’ – Iernut. Suma a fost virată ca urmare a aprobării celei de-a doua cereri de rambursare depuse, împreună cu documentele justificative, la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri -Comisia P.N.I., conform graficului cererilor de rambursare”, arată compania într-un comunicat.

Contractul nr. 4/7 decembrie 2017 a fost încheiat în contextul de finanţare nerambursabilă în valoare de maxim 320,90 milioane lei, din contul Planul Naţional de Investiţii (PNI), pentru investiţia “Ciclu combinat cu turbine pe gaz”.

Romgaz este inclus cu investiţia “Ciclu combinat cu turbine pe gaz”, în Anexa nr.3 “Planul Naţional de Investiţii” la Hotărârea Guvernului nr. 1096/2013, la poziţia 22.

Compania de stat şi-a planificat investiţii de 15,69 miliarde lei până în 2025, cea mai mare parte în parteneriate privind proiecte offshore în Marea Neagră. Din această sumă, în producţia de energie electrică compania vrea să investească 3,66 miliarde lei, în centralele electrice de la Iernut şi Mintia, dar şi în surse regenerabile de energie.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

Romgaz are o capitalizare de 10,4 miliarde lei şi este controlată de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Cele mai citite

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă