24.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialAhmadinejad a indignat comunitatea internationala

Ahmadinejad a indignat comunitatea internationala

Numeroase state occidentale au condamnat vehement declaratiile din ajun ale presedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care a cerut ca statul Israel „sa fie sters de pe harta”.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a condamnat ieri declaratia liderului de la Teheran iar liderii UE, reuniti la Hampton Court, au condamnat „in modul cel mai ferm” comentariile lui Ahmadinejad. Berlinul, Madridul, Parisul si Londra au convocat de urgenta atasatii iranieni din tarile respective pentru a le transmite ca declaratiile presedintelui iranian sunt „complet inacceptabile”, nelinistitoare si dezgustatoare”, apreciindu-se ca problema israeliano-palestiniana trebuie rezolvata pe calea negocierilor.
Chestiunea a fost evocata si in cadrul intalnirii de ieri dimineata dintre vicepremierul israelian, Shimon Peres, si seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, aflat in vizita la Ierusalim. Este pentru prima oara de la crearea ONU cand unul dintre membrii sai cheama deschis la distrugerea unui alt membru, a spus Peres. Lavrov a condamnat la randul sau declaratiile liderului iranian, estimand ca ele furnizeaza „un argument suplimentar” pentru sesizarea Consiliului de Securitate in problema dosarului nuclear iranian. Israelul a cerut ieri comunitatii internationale sa puna Iranul in afara natiunilor dupa apelul de eradicare a statului evreu: „Iranul este dusmanul nostru cel mai periculos si consideram ca nu isi are locul in cadrul ONU”. Cabinetul premierului Sharon estimeaza ca trebuie prezentata o cerere secretarului general al ONU, Kofi Annan, si Consiliului de Securitate pentru a obtine expulzarea Iranului din cadrul Natiunilor Unite.

Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei, convocat de Oana Țoiu la MAE după a treia dronă care a încălcat spațiul aerian al României

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce o a treia dronă...

Nicușor Dan: A treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă în zona Sulina–Chilia

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion...

Ambasadorul Rusiei, convocat de Oana Țoiu la MAE după a treia dronă care a încălcat spațiul aerian al României

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce o a treia dronă...
Ultima oră
Pe aceeași temă