13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Afacerilor Externe al Germaniei vine în România

Ministrul Afacerilor Externe al Germaniei vine în România

În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, RADR are o însemnătate cu atât mai mare cu cât înfăptuirea României moderne a fost clădită prin demersurile vizionare ale diplomaţilor români de excepţie care, cu profesionalism şi dedicare, au făcut posibilă această emblematică realizare a diplomaţiei naţionale.

Invitatul special al ediţiei din acest an a RADR este ministrul federal al afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas. Prezenţa înaltului oficial german confirmă stadiul foarte bun al relaţiei bilaterale, precum şi nivelul deosebit al dialogului privilegiat dintre România şi Germania. Totodată, vizita are loc în perspectiva preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, Germania fiind unul dintre partenerii cu care România cooperează strâns la nivel european.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române întruneşte, ca de fiecare dată, reprezentanţii diplomaţiei române şi constituie o platformă de dezbatere a priorităţilor României în contextul evoluţiilor în plan internaţional, prin evaluarea activităţii diplomatice desfăşurate în ultimul an, trasarea de linii strategice şi identificarea de noi oportunităţi de acţiune.

Ţinând cont de priorităţilor şi obiectivelor de politică externă ale României, printre principalele teme dezbătute în cadrul sesiunilor se numără preluarea la 1 ianuarie 2019 a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, relaţiile bilaterale şi cele strategice, cooperarea regională, vecinătatea estică, ONU, diplomaţia economică, diplomaţia culturală şi ştiinţifică.

La reuniune participă ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, alături de şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României. De asemenea, la sesiunile plenare ale evenimentului vor fi prezenţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, dar şi înalţi responsabili din Ministerul Afacerilor Externe.

Un demers important din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române 2018 îl reprezintă o serie de vizite la obiective de interes economic din teritoriu şi întâlniri cu autorităţi locale, iniţiativă implementată în premieră la ediţia de anul trecut, care s-a bucurat de succes ca parte integrantă a evenimentului.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă