Când spun învățământ preuniversitar, mă refer, în mod special la gimnaziu și la liceu.
Străbătând străzile Capitalei, am avut ocazia să asist la strigarea catalogului pentru orele online, în mijloacele de transport în comun, în parcuri, în mall-uri și pe terasele unor restaurante.
Din spatele unui dispozitiv digital, pe o platformă de lucru online/socializare, profesoara striga pe rând numele elevilor, iar școlarii, aflați în apropierea mea, într-unul dintre spațiile enumerate mai sus, răspundeau “prezent”, evident, de pe dispozitive conectate la ședința din mediul virtual, dar cu camerele video deconectate.
Apoi, când a început ora de curs propriu-zisă, volumul telefonului a fost dat la minimum și a continuat discuția, mult mai interesantă cu colega/colegul, despre foste, actuale și viitoare relații, haine, jocuri onlin, personaje tabloide și multe alte subiecte relevante pentru societatea actuală.
Am primit și un feedback de la o elevă: “Profesoara X e chiar ok! Ai avea ce să înveți de la ea, dacă ai vrea. Îți explică… Dar, cine e interesat cu școala asta online?”.
Vrem să acceptăm sau nu, această tânără chiar a rezumat foarte bine ceea ce se întâmplă în foarte multe cazuri, pe timpul orelor de curs desfășurate exclusiv online.
Este trist că unii profesori chiar depun efort pentru susținerea acestor cursuri, dar este foarte greu să repari online toate lacunele din educația de până acum a unui adolescent, care și-a format deja o mentalitate.
De aici, mai departe, se naște și dezinteresul unor profesori, care constată că efortul lor este în zadar, iar coroborat cu lipsa de interes a unor inspectori școlari și a unei conduceri a Ministerului Educației, preocupate de alegerile parlamentare, acest an școlar se îndreaptă încet dar sigur spre un capăt de linie previzibil.
