De 15 ani incoace circula prin lume, neoprita de nimeni si de nimic, o idee care nu numai ca egaleaza in prostie popularitatea ei, dar este si vinovata. Ideea potrivit careia crimele comuniste au fost un accident nefericit al istoriei, legat mai curand de personalitatile liderilor decat de natura insasi a comunismului. Idealurile comuniste ale egalitatii si echitatii sunt pure si eterne si nu pot fi manjite de nimic, nici macar de sangele celor (cel putin) 100 de milioane de victime ale acestei ideologii. Va aduceti aminte de Ceausescu, care „a intinat idealurile comunismului”? Zeci, daca nu sute de ziaristi, intelectuali si oameni politici occidentali, care nu sunt ei insisi comunisti, ci se considera „liberali”, „social-democrati” sau „alter-,” se straduiesc sa ne explice ca, daca a iesit atat de rau, nu e vina comunismului. E vina lui Stalin, Mao, Pol Pot, a oricui, dar a ideologiei nu. Aceasta particularitate a „nobilelor idealuri” a creat o asimetrie istorica si valorica. Fascismul si nazismul sunt ideologii politice condamnate peste tot. Aceasta condamnare discrediteaza pe oricine s-ar declara adept al unei asemenea doctrine. Daca iesi pe strada la Paris imbracat in uniforma SS si svastica pe brat, risti sa fii linsat. In schimb, e „cool” sa te dai revolutionar rosu, imbracat ca Che Guevara, agitand steagul rosu cu secera si ciocanul. In lipsa unui proces al comunismului, a unei recunoasteri oficiale a naturii malefice a acestei ideologii, multi dintre tinerii occidentali au cazut in iluzia periculoasa, dar romantica a luptei impotriva sistemului.
In America bunaoara este in regula sa scrii intr-un ziar serios ca New York Times ca Bush este fascist, dar daca scrii ca presedintele Partidului Democrat, Howard Dean, este un comunist tembel, risti sa fii taxat drept reincarnarea senatorului McCarthy. Pentru liberalii americani McCarthy nu a fost un accident nefericit al istoriei democrate a Statelor Unite, ci insasi definitia esecului ei. In schimb, Stalin a fost cel mai rau lucru care i s-a intamplat comunismului. Daca stai de vorba cu un amic din Franta sau Marea Britanie si incerci sa ii explici suferintele si umilintele pe care le-ai suportat in comunism, te priveste cu o politete sceptica si iti raspunde ca iti respecta experienta si suferinta, dar ca te inseli in ceea ce priveste caracterul criminal al comunismului.
Toate acestea sunt insa pe cale sa inceteze. Daca aseara Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a aprobat rezolutia parlamentarului suedez Goran Lindblad de condamnare a „crimelor regimurilor totalitare comuniste”, atunci toate acestea vor trebui sa inceteze. Pentru ca, cel putin in Europa, va urma o campanie de informare a publicului despre atrocitatile comise de comunism. Despre lagare de concentrare, asasinate in masa, infometare deliberata, executii colective si individuale, despre calcarea in picioare a demnitatii a sute de milioane de oameni. Si atunci nimeni nu va mai avea dreptul sa spuna ca nu a stiut…
