17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăEconomieEconomie internăAfacerile din comerțul cu ridicata au crescut ușor. Sectoarele cu cele mai...

Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut ușor. Sectoarele cu cele mai bune rezultate

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete, a crescut cu 0,8% în primul semestru din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

După ajustarea în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, avansul a fost de 0,6%.

În perioada ianuarie-iunie 2026, cele mai importante creșteri ale cifrei de afaceri, ca serie brută, au venit din comerțul cu ridicata specializat al altor produse, cu 11,6%, comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare, cu 6,8%, și comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații, cu 6,5%.

Unde au fost înregistrate cele mai mari scăderi

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate în comerțul cu ridicata nespecializat, cu 13,4%, comerțul cu produse agricole brute și animale vii, cu 6,5%, și comerțul cu alte mașini, echipamente și furnituri, cu 4,5%.

Activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata au coborât cu 4,3%, iar comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun a înregistrat un declin de 4,2%.

Iunie a adus un recul față de anul trecut

În iunie 2026, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a fost cu 0,3% mai mică decât în aceeași lună din 2025, ca serie brută.

Cele mai accentuate scăderi au apărut în comerțul cu produse agricole brute și animale vii (-20,3%), comerțul cu ridicata nespecializat (-15,6%) și activitățile de intermediere (-14%).

În schimb, comerțul cu bunuri de consum, altele decât cele alimentare, și cel cu echipamente informatice și de telecomunicații au crescut cu câte 11,4%. Comerțul specializat cu alte produse a avut un avans de 9,6%.

După ajustarea în funcție de sezonalitate și zile lucrătoare, cifra de afaceri a scăzut cu 2,2% față de iunie 2025.

Afacerile au crescut față de luna mai

Comparativ cu mai 2026, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a crescut cu 4,1% în iunie, ca serie brută.

Cele mai mari avansuri au fost în comerțul cu echipamente informatice și de telecomunicații (+13%), alte mașini, echipamente și furnituri (+11,8%) și produse agricole brute și animale vii (+10,3%).

În schimb, comerțul specializat cu alte produse a scăzut cu 4,8%.

Ca serie ajustată, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata s-a redus cu 0,8% în iunie față de luna precedentă.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Patronatele și sindicatele acuză Primăria Timișoara că blochează dialogul social. Două structuri de consultare, inactive

Reprezentanții partenerilor sociali avertizează că lipsa consultării poate duce la conflicte administrative și procesePatronatele și sindicatele din județul Timiș acuză Primăria Timișoara că refuză...

Cine conduce cu adevărat? Statul invizibil din spatele guvernelor

Criza politică din ultimele luni a arătat un paradox al democrației românești: politica se schimbă mai repede decât statul. Guvernele se reconfigurează, majoritățile parlamentare...

Bucureștiul, pe locul trei în topul orașelor europene în care nu este recomandat să te muți

Bucureștiul ocupă locul al treilea într-un clasament al orașelor europene în care traiul pe termen lung poate deveni dificil din cauza traficului, poluării și...
Ultima oră
Pe aceeași temă