22.6 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăPoliticăCe spune Crin Antonescu despre conducerea AUR

Ce spune Crin Antonescu despre conducerea AUR

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu,afirmă că AUR nu este principala problemă, ci faptul că o parte dintre votanții formațiunii continuă să se raporteze la Călin Georgescu.

Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că nu este surprins de creșterea AUR, pe care o consideră firească în contextul actual. „Pe mine nu mă sperie atât că AUR crește, e natural să crească”, a afirmat fostul candidat la alegerile prezidențiale.

Potrivit acestuia, formarea unei coaliții prezentate drept pro-europene, dar care repetă modelul PNL-PSD din perioada Ciucă-Ciolacu, favorizează creșterea AUR. Antonescu a susținut că acel model a dus la „rezultatele din 2024 dezastruoase”, iar repetarea lui nu poate avea un alt rezultat.

Fostul prezidențiabil a precizat că în prima linie a AUR există membri „chiar rezonabili”, atât în Parlament, cât și în zona comunicării publice. El consideră însă că votanții formațiunii se raportează în continuare la Călin Georgescu, și nu la George Simion sau la ceilalți reprezentanți ai partidului.

Antonescu i-a menționat pe Dan Dungaciu, Petrișor Peiu și Gheorghe Piperea, afirmând că, din punctul său de vedere, nici aceștia, nici chiar George Simion nu reprezintă problema. Despre liderul AUR, el a spus că „încă ar fi un partener rezonabil de dialog”.

În același timp, Crin Antonescu avertizează că un AUR aflat „sub influența lui Călin Georgescu” ar putea obține un rezultat electoral mult mai mare. „Va lua dublu”, a afirmat fostul prezidențiabil, care a caracterizat din nou influența lui Georgescu drept una periculoasă.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

România rămâne în urma Bulgariei la stocarea energiei: 11 proiecte PNRR, de 78 de milioane de euro

Unul dintre elementele care au favorizat investițiile în Bulgaria îl reprezintă procedurile de aprobare mult mai rapideRomânia va finaliza, până la sfârșitul lunii august,...
Ultima oră
Pe aceeași temă