25 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăPoliticăFuncționarii corupți rămân fără pensii speciale

Funcționarii corupți rămân fără pensii speciale

Proiectul de lege aparținând liberalilor Romeo Nicoară și Florin Roman instituie mai multe restricții cu privire la beneficiarii pensiilor speciale. Cei vizați sunt personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecatorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice; militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special; funcţionarii publici parlamentari; membrilor Corpului diplomatic şi consular; Judecătorii Curţii Constituţionale; personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă; membrii Curţii de Conturi, persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi.

„Funcționarii care calcă pe bec trebuie să știe că <>”, a spus unul dintre inițiatori, Florin Roman, în plenul Camerei Deputaților.

Trebuie precizat însă, dispoziţiile prezentei legi nu afectează dreptul la pensie, acordată în sistemul public de pensii, în condiţiile legii al persoanelor cărora li se aplică interdicţia beneficiului pensiei de serviciu. Adică, pensia bazată pe contributivitate nu va fi afectată. 

Guvernul susține proiectul

Proiectul de lege a avut un parcurs siniuos în Parlament, fiind necesară revenirea în prima cameră sesizată – Senatul pentru a se acorda un vot final pentru anumite prevederi ale acestuia. Guvernul a susținut inițiativa, cu observații și propuneri. „Considerăm necesară completarea cu prevederi care să atragă excluderea de la beneficiul pensiei de serviciu nu numai pentru intervenția unei condamnări definitive, ci și pentru situațiile în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, deoarece și în acest caz persoana se face vinovată de săvârșirea infracțiunii, diferența fiind dată de modalitatea represiunii penală”, se arata în punctul de vedere transmis de Guvern.

Totodată, Executivul a arătat că este nevoie de includerea unor noi infracțiuni, cele asociate corupției – care au fost însă introduse ulterior, prin amendamente, în Comisia juridică a Senatului la propunerea Iuliei Scântei. Guvernul a susținut o măsură asemănătoare pentru infracțiuni comise în funcție de specificul fiecărei categorii de funcționari în parte, cum ar fi cele care se referă la infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

„Un drept nedrept”

Coaliția de guvernare și-a asumat eliminarea pensiilor speciale, în totalitatea lor, în 30 de zile de la alegeri, însă discuția despre acestea în spațiul public s-a oprit după ce Parlamentul a decis eliminarea pensiilor de serviciu pentru aleși. Potrivit unor informații publicate de Adevărul, parlamentarii ar lucra la proiecte în acest sens, orizontul de timp fiind însă mai degrabă sfârșitul acestui an.

La momentul dezbaterii proiectului în Camera Deputaților, deputatul USR Cristian Seidler a reamintit că partidul său a cerut eliminarea, diminuarea sau impozitarea pensiilor speciale pe care le-a numit „un drept nedrept”. Cu toate acestea, USR a susținut proiectul ca măsură provizorie.

O altă problemă pe care Seidler a remarcat-o a fost aceea că pensiile de serviciu vor fi eliminate numai în cazul a trei infracțiuni prevăzute de Codul Penal, referitoare la fapte de corupție, iar neglijența în serviciu, de exemplu, nu va putea fi sancționată. „Dacă în cazul Caracal, instanțele vor considera că vreun polițist a greșit în sensul penal și a fost mână în mână în infractorii, dacă instanțele ar decide că infracțiunile ar fi altele decât strict cele trei articole precizate în acest proiect de lege, odată pensionați, acei polițiști vor beneficia în continuare de pensie specială. Și cu infracțiunea comisă, și cu pensia specială păstrată. (…) Pensiile speciale trebuie abrogate”, a spus Seidler.

 

 „Regretabil că se referă la doar trei infracțiuni din Codul penal acest proiect de lege. Într-adevăr proiectul a pornit de la un paralelism cu magistrații care odată condamnați penal pentru infracțiuni care țin de exercitarea profesiei lor sunt decăzuți din acest drept nedrept. Din păcate, în schimb, acest proiect de lege se limitează la trei infracțiuni și nu reglementează (…) și infracțiunile de serviciu”. CRISTIAN SEIDLER, DEPUTAT USR 

Cele mai citite

Vremea se schimbă în România. Temperaturile cresc din nou în august, potrivit prognozei ANM

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare treptată a vremii în următoarele patru săptămâni.După o perioadă cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru...

Nicușor Dan: O navă sub pavilion liberian a fost lovită în largul Mării Negre, în apropierea coastelor României. Echipajul a fost salvat

Președintele Nicușor Dan a anunțat că nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în noaptea de luni spre marți în afara...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude prin SMS: Hackerii cer bani pentru amenzi și taxe fictive

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că o campanie de fraudă prin SMS continuă să facă victime.Infractorii trimit mesaje prin care încearcă să...
Ultima oră
Pe aceeași temă