O noua carte a aparut cu un titlu provocator – “Carnavalul damelor”. Desi ma asteptam ca buna prietena si colega de scris, Veronica Balaj, sa patrunda in misterul femeii (numit de mine intr-un volum apropiat ca o “eterna poveste”), iat-o pe autoarea proaspatului volum pasind cu multa indrazneala si farmec in chiar interiorul “eternului feminin”, purtand cu sine un scepticism in plina evolutie, in special al unei societati trecute prin infern.
Primul meu popas a fost chiar titlul ales de scriitoare, asa ca m-am adresat dictionarului, afland rand pe rand urmatorii termeni Ð “Doamna, Cucoana”; mai apoi “Femeie de moravuri usoare”, dar si ca la jocul de sah denumirea exista incoronata ca “Regina”. Ceea ce ofera un joc de cuvinte nu prea clar, cu atat mai mult datorita desenului de pe coperta.
Nu mi-au trebuit prea multe pagini de lectura ca sa o regasesc pe autoare in acest amalgam al personalitatii sale, citand cateva exemple deocamdata: “Inima imi este sambure de rodie”; “Adeseori marea imi seamana”; “Visam sa spuna cunoscutii: “Le arat eu!””, “Cat de puternica sunt”. Foarte exact, asa o stiam de ani de zile pe Veronica Balaj, ca intotdeauna dinamica, temperamentala, decisa in toate dilemele existentiale si nu ca o doamna de salon (desi de cate ori nu provoca admiratie si asa!), ci ca o regina in toate conjuncturile in care profesionist este pus in actiune.
Romanul isi spune povestea nu parcurgand un singur destin, ci doar cateva, insa exprimand necontenit scepticismul. Nu e doar o evolutie norocoasa, mai mult mocnita si nemultumitoare, citand-o pe Matilde ca stapana a atelierului de moda: “Eu trebuie sa fiu pe placul clientelor”. Nimeni nu face o oarecare precizare cu privire la renuntari, ca si cand ele ar fi mult prea numeroase.
E un mod al scepticismului practicat de-a lungul romanului care-o prinde bine pe Veronica Balaj din punct de vedere al unui “dincolo” greu de numit. Ea zice cam asa: “Sa-ti salvezi infatisarea de imbracaminte… E un scop nobil. Sau macar esential”. Asemenea atingeri in fata esentialului existential, Veronica Balaj stie sa le aseze exact acolo unde lasa loc pentru o alta intelegere.
Toate acestea recomanda romanul ca un sever act al actualitatii si nu pentru ca se petrece azi fie in tara, fie in Spania, fie in oricare alta perspectiva europeana, cat ca o meditatie insailata in text.
