Anchetatorii susțin că membrii grupării introduceau în sistemele informatice ale ANAF declarații fiscale cu date false, astfel încât anumite persoane să figureze ca angajate și cu contribuțiile sociale achitate
Procurorii DIICOT și polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au desfășurat, miercuri, 30 de percheziții în București și în șapte județe, într-un dosar care vizează o grupare acuzată că oferea, contra cost, vechime fictivă în muncă pentru persoane care nu aveau un loc de muncă real. Potrivit anchetatorilor, rețeaua funcționa din 2018 și ar fi produs un prejudiciu estimat la aproximativ 7 milioane de lei.
Descinderile au avut loc în Capitală și în județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Galați, atât la locuințele suspecților, cât și la sediile unor firme și ale unei instituții publice. Surse judiciare indică faptul că una dintre percheziții a vizat un funcționar din cadrul Casei de Pensii București.
Anchetatorii susțin că membrii grupării introduceau în sistemele informatice ale ANAF declarații fiscale cu date false, astfel încât anumite persoane să figureze ca angajate și cu contribuțiile sociale achitate, deși acestea nu desfășuraseră niciodată activitate pentru respectivele firme sau organizații.
Pentru a pune în practică schema, suspecții ar fi folosit societăți comerciale fără activitate și organizații non-profit, precum și persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru întocmirea documentelor. În schimbul unor sume cuprinse între 15.000 și 50.000 de lei, beneficiarii primeau o vechime în muncă creată artificial. Potrivit DIICOT, peste 860 de persoane au fost introduse în evidențe cu stagii de cotizare fictive în ultimii cinci ani. Dintre acestea, peste 170 au folosit documentele pentru a obține pensionarea sau recalcularea pensiei, ceea ce a determinat plata unor drepturi bănești necuvenite. În unele cazuri, persoanele respective nu ar fi îndeplinit condițiile legale de pensionare fără aceste perioade inventate.
Investigatorii arată că nucleul grupării era alcătuit din șapte persoane, inclusiv doi funcționari publici, iar alte 13 persoane ar fi sprijinit activitatea rețelei prin identificarea firmelor implicate, recrutarea beneficiarilor, întocmirea documentelor și intermedierea relației cu cei interesați. De asemenea, aceștia ar fi oferit inclusiv consultanță privind legislația muncii și a pensiilor pentru a facilita folosirea documentelor false.
Dosarul este instrumentat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și acces ilegal la informații care nu sunt destinate publicității. Audierile suspecților au loc la sediul central al DIICOT, cu sprijinul structurilor teritoriale de combatere a criminalității organizate și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube