16.3 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialCu ochii pe digurile de la Siret si Prut

Cu ochii pe digurile de la Siret si Prut

Pe cursurile inferioare ale Siretului si Prutului, cotele sunt intr-o continua crestere, pe Prut fiind inregistrata ieri o crestere de 56 cm, iar pe cursul inferior al Siretului nivelul apelor fiind cu 8 pana la 40 de cm sub cota de atentie. Pe malul galatean al Siretului toate bresele in diguri erau inchise, iar ieri se mai lucra doar pe malul drept, in zona Maxineni-Corbu Vechi.

Siretul, cu 8 cm sub cota de atentie

Ieri, apele Siretului erau in crestere pe tot cursul inferior al raului: in cursul noptii, la Cosmesti crescusera cu 10 cm, ajungand la cota de 210 cm, la Lungoci cu 32 cm, pana la cota 552, iar la Sendreni, in apropiere de varsarea in Dunare, crescusera cu 34 cm, ajungand la cota 482. De la Cosmesti la varsarea in Dunare, cotele apelor erau situate cu 8 pana la 40 de centimetri, sub cota de atentie, iar raul avea un debit de 1.949 mc/s. Administratia Nationala „Apele Romane” a solicitat ieri Companiei „Hidroelectrica” sa continue deversarile controlate din Acumularea Calimanesti, debitul deversat fiind crescut ieri dimineata la 1.895 mc/s. Daca zilele trecute, prefectul Galatiului, Mihai Capra, se arata ingrijorat de o crestere a debitului deversat in jurul valorii de 2.000 mc/s, acum autoritatile locale tin situatia sub control. Luni seara, lucratorii de RN „Apele Romane” SGA Galati, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Galati si militarii de la Jandarmerie, ajutati de localnici, inchisesera toate bresele din digurile de aparare de pe malul galatean al Siretului. Si la Piscu a fost finalizata inchiderea provizorie a bresei de pe digul aferent raului Geru. Ieri se mai lucra numai pe malul drept, pentru inchiderea breselor din digul de la Namoloasa-Maxineni, in aval de Corbu Vechi.

Prutul a crescut cu 56 cm

Si pe Prut, altfel un rau linistit, a fost inregistrata o viitura provocata de ploile din nordul Moldovei si Ucraina, apele crescand ieri cu 56 de cm, iar debitul fiind de 195 mc/s. Pe cursul inferior al Prutului aceasta crestere nu reprezenta un pericol, pentru ca nivelul apei era cu 170 cm sub cota de atentie. Apele Dunarii au crescut ieri cu 15 cm, atingand cota de 485 de centimetri, neexistand nici un pericol in conditiile in care cota de atentie este de 560 cm. Dunarea avea un debit de 10.000 mc/s, cu peste 2.000 mc/s peste debitul obisnuit.

ISU, Jandarmeria si Politia, pregatite sa intervina

Autoritatile galatene controleaza situatia si cel putin pentru moment nu exista riscuri foarte mari de producere a unor noi inundatii. Prefectul Mihai Capra a solicitat echipelor de interventie de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Jandarmerie, Politie si Sistemul de Gospodarire a Apelor Galati sa monitorizeze cu atentie evolutia debitelor si a cotelor celor doua rauri si sa fie pregatite sa intervina in cazul aparitiei unor viituri.

Cele mai citite

Parlamentul Georgiei interzice prin lege propaganda LGBT

O lege împotriva propagandei LGBT a fost adoptată de Parlamentul Georgiei, marți. Este legea supra "valorilor familiale şi protecţiei minorilor", inspirată de legislația rusească...

Mașină de aproape o jumătate de milion de dolari, la Registrul Auto Român

O mașină în valoare de aproape o jumătate de milion de dolari a fost adusă la Registrul Auto Român pentru efectuarea inspecției tehnice. Mașina...

BEC: Candidaturile și listele cu susținători pentru alegerile prezidențiale se depun până pe 5 octombrie

Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Preşedintelui României din 2024 a decis, marţi, că, până la 5 octombrie, ora 24,00, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă