Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut, joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu subsecretarul de stat pentru afaceri politice din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite, Allison Hooker. Discuțiile au vizat evoluțiile de securitate din regiune și cooperarea strategică dintre România și Statele Unite ale Americii.
În cadrul întrevederii, șeful Executivului a subliniat importanța Parteneriatului Strategic cu Statele Unite pentru securitatea și dezvoltarea României. „Sprijinul constant al SUA a avut un rol esențial în istoria României, de la aderarea României la NATO, la consolidarea poziției țării noastre în cadrul comunității euroatlantice, contribuind la securitatea României și la întărirea capacității noastre de apărare”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a transmis totodată că România apreciază sprijinul aliat oferit pe Flancul Estic. „Suntem recunoscători pentru prezența trupelor americane și a celorlalți aliați pe teritoriul României, care participă în mod direct la asigurarea securității Flancului Estic al NATO”, a declarat acesta, potrivit News.ro.
La rândul său, Allison Hooker a apreciat contribuția României la securitatea regională și cooperarea cu Statele Unite. „Vă mulțumim pentru sprijinul constant pe care România îl oferă SUA în efortul de menținere a securității în regiune și pentru susținerea Ucrainei. Apreciem rolul important pe care îl aveți în regiune și ne dorim să continuăm această cooperare strânsă”, a afirmat oficialul american.
Cei doi oficiali au salutat rezultatele recente ale Summitului NATO de la Ankara, unde liderii aliați au evidențiat importanța parteneriatului transatlantic și a unui rol sporit al partenerilor europeni în consolidarea securității euroatlantice. În cadrul discuțiilor au fost abordate și relațiile economice bilaterale, inclusiv oportunitățile de investiții ale companiilor americane în industria de apărare, energia nucleară, conectivitatea energetică prin Coridorul Vertical, exploatarea materiilor critice, infrastructura de transport și dezvoltarea Portului Constanța.