27.8 C
București
joi, 9 iulie 2026
AcasăPoliticăConducerea restrânsă a PNL se reunește după decizia Tribunalului București privind suspendarea...

Conducerea restrânsă a PNL se reunește după decizia Tribunalului București privind suspendarea hotărârilor Congresului

Conducerea restrânsă a PNL se reunește joi seară, de la ora 19:00, într-o ședință în format hibrid, pentru a stabili pașii următori după ce Tribunalul București a suspendat hotărârile Congresului din 21 iunie și a dispus revenirea, din punct de vedere juridic, la vechea conducere a partidului.

Ședința va reuni doar membrii actualei conduceri, iar, potrivit surselor politice, foștii lideri care ar urma să fie repuși în funcție prin efectul deciziei instanței nu vor fi invitați. Liberalii din tabăra condusă de Ilie Bolojan urmează să stabilească modul în care vor continua activitatea partidului.

Potrivit deciziei Tribunalului București, conducerea PNL ar trebui să revină la formula de dinaintea Congresului, incluzându-i, între alții, pe Adrian Veștea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc. Hotărârea este executorie, însă poate fi atacată.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a declarat la Digi24 că decizia instanței „nu schimbă voința membrilor PNL”. Acesta a afirmat că „lucrurile sunt cât se poate de clare în ceea ce privește echipa PNL și dorința membrilor și a partidului de a se reforma și a rămâne neclintit în fața oricăror atacuri”.

Ionel Bogdan a mai transmis că, „chiar dacă vom funcționa pe vechiul statut, nu se schimbă majoritățile din organismele de conducere ale PNL”. Declarația a fost făcută după pronunțarea hotărârii Tribunalului București privind suspendarea deciziilor adoptate la Congresul din 21 iunie.

Alina Gorghiu a declarat la Digi24 că „instanța n-a făcut altceva decât să dea dreptate echipei care a atacat”. Deputata a precizat că decizia a fost privită „cu foarte mult calm, cu responsabilitate”, fără „niciun ton triumfalist”, adăugând că, dacă liberalii se vor împărți între cei care vor răul și cei care vor binele partidului, „PNL va avea de suferit”.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

LeBron James, tot mai aproape de o revenire spectaculoasă! Trei echipe luptă pentru semnătura superstarului

LeBron James este liber de contract după despărțirea de Los Angeles Lakers și analizează ofertele înainte de ceea ce ar putea fi ultimul mare...

Nicușor Dan: Alegerile anticipate sunt un scenariu puțin probabil și nu ar rezolva actualul blocaj politic

Președintele Nicușor Dan a declarat că organizarea unor alegeri parlamentare anticipate este puțin probabilă în acest moment, argumentând că sondajele disponibile indică o configurație...

A murit Bonnie Tyler. Interpreta hitului „Total Eclipse of the Heart” avea 75 de ani

Cântăreața galeză Bonnie Tyler, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii pop-rock internaționale, a murit la vârsta de 75 de ani, potrivit BBC.Artista...
Ultima oră
Pe aceeași temă