Fostul guvernator republican al statului New Jersey, Chris Christie, a lansat acuzații dure la adresa președintelui american Donald Trump, comparând câștigurile uriașe obținute de acesta din criptomonede cu modul de îmbogățire pe care l-a asociat liderului rus Vladimir Putin.
Declarațiile au fost făcute după publicarea declarației anuale de avere a lui Donald Trump de către Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA.
Peste 1,4 miliarde de dolari din afaceri cu criptomonede
Documentul, care are 927 de pagini, arată că Donald Trump a obținut în 2025 venituri de peste 1,4 miliarde de dolari din proiecte legate de criptomonede.
Potrivit declarației financiare, peste 500 de milioane de dolari provin de la World Liberty Financial, compania de criptomonede fondată împreună cu fiii săi, Donald Trump Jr. și Eric Trump, care comercializează tokenuri de guvernanță.
Alte aproximativ 635 de milioane de dolari ar proveni din moneda digitală $TRUMP, lansată cu trei zile înainte de învestirea sa.
VEZI ȘI – Comerțul cu amănuntul dă semne de revenire de la o lună la alta, însă rămâne sub nivelul din 2025
Documentul mai indică venituri de peste 80 de milioane de dolari din acorduri judiciare încheiate cu companii media, aproximativ 4,7 milioane de dolari din vânzarea ceasurilor marca Trump și câștiguri de ordinul milioanelor de dolari din Biblii, pantofi sport și alte produse comercializate sub brandul său.
Christie: „Cred că au primit licență să ia tot ce pot”
Invitat la emisiunea „This Week” de la ABC, Chris Christie a criticat dur amploarea acestor câștiguri.
El și familia lui cred că li se cuvine acest lucru. Consideră că, după ce au câștigat alegerile pentru a doua oară, americanii le-au dat practic permisiunea să ia tot ce pot în această perioadă, a declarat fostul guvernator.
Christie a continuat spunând că dimensiunea acestor venituri îi amintește de practicile atribuite lui Vladimir Putin.
Acesta este un tip de corupție și îmbogățire personală în stilul lui Vladimir Putin, a afirmat republicanul.
Donald Trump respinge criticile
Întrebat despre veniturile sale, Donald Trump a declarat că nu se ocupă direct de administrarea averii personale.
Nu mă implic în finanțele mele personale. Există fonduri care îmi administrează banii. Nu discut cu ele și nici măcar nu vorbesc cu cei care le gestionează, le-a spus președintele jurnaliștilor.
Disputa privind etica
Chris Christie, care a candidat împotriva lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican din 2016 și 2024, a recunoscut că legislația americană privind etica nu se aplică în aceeași măsură președintelui.
În timpul emisiunii, moderatorul George Stephanopoulos a intervenit însă, amintind că în cazul șefului statului ar putea exista implicații legate de clauza privind emolumentele din Constituția Statelor Unite, prevedere care reglementează beneficiile financiare primite de oficialii federali.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.