21.4 C
București
duminică, 5 iulie 2026
AcasăInternaționalTrump se întâlnește cu Zelenski la summitul NATO din Turcia

Trump se întâlnește cu Zelenski la summitul NATO din Turcia

Donald Trump intenționează să reia solicitările adresate aliaților din NATO, privind majorarea cheltuielilor pentru apărare

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va avea o întrevedere cu liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, în marja summitului NATO din Turcia, întâlnirea fiind dedicată relansării eforturilor diplomatice pentru încetarea războiului din Ucraina, potrivit unui oficial american de rang înalt, citat de AFP. Conform programului anunțat de Casa Albă, Donald Trump va ajunge marți la reuniunea Alianței Nord-Atlantice, iar prima întrevedere oficială va fi cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, gazda summitului.

Agenda liderului american mai include o întâlnire cu președintele Siriei, Ahmed al-Charaa, precum și o conferință de presă la finalul unor reuniuni bilaterale. Oficialul american, care a vorbit sub protecția anonimatului, a precizat că discuția dintre Trump și Zelenski este programată pentru miercuri și va avea ca principal obiectiv identificarea unor soluții pentru încheierea conflictului din Ucraina.

Potrivit sursei citate, administrația americană consideră că situația de pe front a rămas practic neschimbată în ultimele luni, fără câștiguri teritoriale importante pentru niciuna dintre părțile implicate, ceea ce impune intensificarea demersurilor diplomatice.

În paralel, Donald Trump intenționează să reia solicitările adresate aliaților din NATO privind majorarea cheltuielilor pentru apărare, subiect pe care l-a susținut constant și în mandatul său anterior. Întâlnirea cu Volodimir Zelenski vine la scurt timp după ce liderul de la Casa Albă a purtat convorbiri telefonice separate atât cu președintele ucrainean, cât și cu liderul rus Vladimir Putin, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite.

Pe agenda vizitei se află și dosarul Orientului Mijlociu. Donald Trump urmează să discute cu președintele Siriei, Ahmed al-Charaa, care a declarat recent că guvernul de la Damasc urmărește dezvoltarea cooperării economice cu Libanul și nu are în vedere o intervenție militară împotriva grupării Hezbollah. Declarațiile vin în contextul armistițiului fragil intrat în vigoare în Liban și al acordului-cadru semnat ulterior între Liban și Israel, menit să creeze premisele unei păci de durată.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Guvernul Bolojan reduce aparatul bugetar: peste 5.000 de posturi ocupate au dispărut în primele luni din 2026

Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România a scăzut cu 5.306 în primele luni ale anului 2026, ajungând la 1.274.999 în...

Suprafața agricolă din România a crescut în 2025. Extindere de 40.000 de hectare la nivel național

Suprafața cultivată în România a înregistrat o creștere în anul trecut, ajungând la 8,214 milioane de hectare, cu 40.000 de hectare mai mult față...

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina înaintea summitului NATO de la Ankara

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald Trump, au avut sâmbătă o convorbire telefonică în care au abordat războiul din Ucraina și...
Ultima oră
Pe aceeași temă