4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăConfruntare în PSD. Primele declarații

Confruntare în PSD. Primele declarații

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

 

Doina Pană, vicepreşedintele pe regiunea de Nord-Vest: Exceptând trei voturi din zona Transilvaniei, restul sunt pro Dragnea 

Vicepreşedintele PSD pe regiunea de Nord-Vest, Doina Pană, a declarat că, 18 din 22 de voturi, aferente zonei Transilvaniei vor merge către Liviu Dragnea în şedinţa CExN de vineri.

„Sunt vicepreşedinte ales pe o regiunea de Nord-Vest. Oameni acestia nu m-au ales pentru că sunt frumoasă şi deşteptă, ci pentru că reprezint o regiune. Aseară ne-am întâlnit nu numai regiunea de Nord-Vest, ne-am întâlnit cu Transilvania, şi cu trei excepţii, cu trei voturi vreau să spun din 22 toate sunt pentru a ne continua treaba cu domnul Dragnea la conducerea PSD. Mă refer la legea offshore, la investiţii. Exceptând trei voturi din Transilvania, restul sunt pentru a ne continua. Este domnul Mocioalcă de la Caraş Severin, de la Timiş şi parcă Alba. Atâta timp cât guvernul merge bine, parlamentul merge bine, de ce să ieşi public?”, a afirmat Doina Pană, vineri la Parlament.

Întrebată cum va ieşi PSD din acest conflict intern, Pană a răspuns: „Eu zic că ce nu te omoară te întăreşte şi cred că partidul va ieşi întărit, chiar dacă unii vor avea nemulţumiri. Credeţi că eu 14 de ani de când sunt în partid nu am avut nemulţumiri? Nu e uşor de lucrat cu Liviu Dragnea, dar în acelaşi timp nu poţi să derulezi tot ceea ce s-a întâmplat cu PSD de când el în conduce. Deci noi am câştigat cu un scor zdrobitor. Vă daţi seama ce frustrări are Dragnea când câştigă alegerile cu un program pe care la coordonat şi nu poate fi prim-ministru. Toate segmentele au fost atinse, mă refer la pensii, la măsurile pentru oamenii de afaceri,etc”.

 

Oprişan: Nu mor de dragul lui Liviu Dragnea, dar nu poţi să vii peste noapte cu o scrisoare

Marian Oprişan, preşedinte PSD Vrancea, a declarat vineri, înainte de şedinţa Comitetului Executiv, că ceea ce se întâmplă este un atac grav la adresa partidului şi că „nu poţi să vii dintr-o dată, peste noapte, după ce nu ai deschis gura niciodată, cu o scrisoare”.

„Cred că nu s-a aşteptat nimeni la mine să adminsitrez o lovitură partidului care reprezintă cu siguranţă doar interesele oamenilor din România şi ale României. Repet. Miza nu este rămânerea sau plecarea lui Liviu Dragnea. Miza o reprezintă România, programul de guvernare, stabilitatea ţării şi faptul că odată şi odată trebuie să ne ridicăm din genunchi, iar resursele ţării să nu mai fie ale străinilor. Normal este să vorbeşti în interiorul partidului. Ştiti foarte bine că nu mor de dragul lui Liviu Dragnea şi că atunci când am avut ceva de spus, am spus-o în interiorul partidului”, a declarat Marian Oprişan, preşedinte PSD Vrancea.

Acesta i-a criticat dur pe contestatarii din partid.

„Nu poţi să vii dintr-o data peste noapte, după ce nu ai deschis gura niciodată în organismele statutuare ale PSD, în CExN, nu poţi să vii dintr-o data şi să scrii o scrisoare, să te adresezi membrilor PSD şi cetăţenilor României cu probleme strict interne ale PSD. (…) Colegii care nu înţeleg că problemele se discută întâi în interiorul partidului, pentru că PSD e cel mai mare partid al ţării, trebuie să te gândeşti că dacă introduce o criză în partidul de guvernământ, atunci trebuie să te gândeşti şi la cursul euro-dolar, la bursă, la români. Este cel mai grav atac la adresa PSD din istoria partidului nostru”, a mai spus Oprişan.

Cele mai citite

Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a vizitat pe Donald Trump în Florida

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a efectuat o vizită la președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia din Florida, potrivit surselor...

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă