31.9 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăSportFotbalUEFA lovește fără milă! Club exclus din Europa League din cauza suspiciunilor...

UEFA lovește fără milă! Club exclus din Europa League din cauza suspiciunilor de blat

MFK Karvina a fost declarată neeligibilă pentru sezonul 2026-2027 al cupelor europene, iar UEFA a redistribuit locurile rezervate echipelor din Cehia.

UEFA a anunțat o decizie drastică împotriva formației cehe MFK Karvina, care a fost exclusă din ediția 2026-2027 a Europa League după ce forul continental a stabilit că echipa a fost implicată în activități de influențare a rezultatelor unor meciuri din competițiile interne.

Sancțiunea vine într-un moment extrem de dificil pentru clubul ceh, care fusese deja retrogradat în liga secundă. În plus, Karvina pierde și dreptul de a participa în cupele europene, deși își câștigase locul după triumful din Cupa Cehiei.

UEFA a redistribuit locurile echipelor din Cehia

Karvina obținuse calificarea în play-off-ul Europa League după victoria cu 3-1 în finala Cupei Cehiei împotriva formației Jablonec. Totuși, UEFA a decis că echipa nu îndeplinește criteriile de admitere în competițiile europene.

„MFK Karvina nu are drept de participare în competițiile UEFA. Clubul ceh MFK Karvina a fost declarat neeligibil pentru participarea în Europa League 2026-2027. Ca urmare, UEFA a modificat locurile alocate cluburilor din Cehia în Europa League și Conference League.

Clubul a fost considerat implicat direct sau indirect în activități menite să aranjeze sau să influențeze rezultatul unor meciuri la nivel național.

Comitetul de Urgență UEFA a hotărât ca locurile cluburilor cehe în Europa League și Conference League să fie redistribuite astfel:

  1. Locul rezervat inițial lui MFK Karvina, câștigătoarea Cupei Cehiei, în play-off-ul Europa League, va fi ocupat de FC Viktoria Plzen.
  2. Locul rezervat inițial lui Viktoria Plzen în turul al doilea preliminar al Europa League va fi ocupat de FC Hradec Kralove.
  3. Locul rezervat inițial lui FC Hradec Kralove în turul al doilea preliminar al Conference League va fi ocupat de FK Jablonec”, a transmis UEFA.

În urma acestei decizii, Viktoria Plzen va evolua direct în play-off-ul Europa League, Hradec Kralove va participa în turul al doilea preliminar al Europa League, iar Jablonec va ocupa locul disponibil în turul al doilea preliminar al Conference League.

Ancheta care a dus la excluderea clubului îl are în centrul atenției pe Jan Wolf, primarul orașului Karvina. Acesta a fost suspendat timp de 12 ani din orice activitate legată de fotbal și amendat cu trei milioane de coroane cehe, echivalentul a aproximativ 120.000 de euro, după ce a fost găsit vinovat de implicare în trucarea unor meciuri.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

MApN anunță economii de aproape 8 milioane de lei, după reducerea cheltuielilor cu deplasările externe

Ministrul a precizat că fondurile economisite vor putea fi direcționate către nevoile reale ale Armatei, în loc să fie consumate pe cheltuieli administrativeMinisterul Apărării...

Unai Simon a intrat în istoria Mondialelor! A doborât un record care rezista de 36 de ani

Portarul Spaniei a devenit jucătorul cu cele mai multe minute consecutive fără gol primit la Campionatul Mondial, depășindu-l pe legendarul Walter Zenga.Portarul naționalei Spaniei,...

Kelemen Hunor: Oamenii s-au săturat de acest circ

Liderul UDMR le cere partidelor din fosta coaliție să lase deoparte disputele politice și să găsească rapid o formulă de guvernareÎntr-un mesaj publicat, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă