16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportCFR Cluj, în pană. Campioana a fost învinsă de UTA Arad

CFR Cluj, în pană. Campioana a fost învinsă de UTA Arad

Cu un lot decimat de accidentări și COVID-19, CFR a dominat jocul, dar fără niciun rezultat pe tabela de marcaj. Ardelenii au irosit prima șansă de gol prin Soares, care a șutat de la distanță, însă portarul Iacob a reținut. Înainte de pauză, Erico, fundașul celor de la UTA, a fost aproape de autogol, iar la faza următoare Chipciu a reluat din prima, din interiorul careului, dar mingea a lovit transversala porții lui Iacob.

UTA a avut prima ocazie a meciului imediat după startul reprizei secunde prin Buhăcianu, cel care a șutat pe colțul scurt, însă Bălgrădean a respins. Hora a reușit golul victoriei pentru arădeni în minutul 75, cu un șut din marginea careului de 16 metri.

Pentru CFR aceasta este a doua înfrângere consecutivă în Liga 1. Elevii lui Dan Petrescu mai pierduseră în urmă cu două etape, cu Gaz Metan (1-2).

De cealaltă parte, arădenii sunt neînvinși în deplasare în acest sezon, având victorii la Dinamo, Botoşani şi Cluj, alături de trei egaluri.

În următoarea partidă, CFR Cluj va întâlni pe teren propriu AS Roma, joi, 26 noiembrie, de la ora 22:00, în Grupa A a UEFA Europa League.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă