Dacă va fi adoptată, măsura va obliga instituțiile financiare să actualizeze software-ul bancomatelor, astfel încât introducerea manuală a sumei să devină disponibilă în mod standard
Posesorii de carduri bancare din România ar putea avea în curând posibilitatea de a retrage numerar în suma exactă dorită de la orice bancomat, fără a mai fi limitați la opțiuni fixe afișate pe ecran, potrivit unui proiect legislativ susținut transpartinic, scrie profit.ro.
În prezent, multe ATM-uri permit clienților altor bănci doar selectarea unor sume standardizate, fără opțiunea introducerii unei valori personalizate, chiar dacă tehnic operațiunea ar fi posibilă. Inițiatorii schimbării consideră că această limitare ține mai degrabă de interfața dispozitivelor decât de constrângeri tehnice reale.
Proiectul ar urma să oblige operatorii de bancomate să ofere tuturor utilizatorilor, indiferent de banca emitentă a cardului, posibilitatea de a introduce manual suma dorită, în limitele disponibile ale aparatului și ale bancnotelor din casetă. Autorii inițiativei susțin că, în unele cazuri, utilizatorii sunt forțați să retragă sume mai mari decât au nevoie, ceea ce poate genera costuri suplimentare și o utilizare ineficientă a fondurilor personale, mai ales atunci când tranzacția este efectuată de la ATM-uri ale altor bănci.
Totodată, proiectul vizează eliminarea diferențelor de funcționalitate dintre clienții proprii ai unei bănci și utilizatorii externi, pe principiul tratamentului egal și al accesului nediscriminatoriu la serviciile de plată. Dacă va fi adoptată, măsura va obliga instituțiile financiare să actualizeze software-ul bancomatelor, astfel încât introducerea manuală a sumei să devină disponibilă în mod standard. Inițiatorii susțin că impactul financiar ar fi redus, fiind vorba în principal de ajustări tehnice, nu de investiții majore în infrastructură.
Încălcarea noilor prevederi ar urma să fie sancționată contravențional, cu amenzi cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei, dacă sunt afectate interesele consumatorilor. Proiectul menține însă limitele tehnice ale aparatelor, precum disponibilul de numerar și structura bancnotelor, și nu obligă operatorii să efectueze tranzacții imposibil de realizat din punct de vedere operațional.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube