27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAstazi, tunete si fulgere

Astazi, tunete si fulgere

In tara. Vreme instabila. Ploi, indeosebi cu caracter de aversa, insotite si de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, in Banat, Oltenia, Transilvania si zona montana (Carpatii Occidentali si Meridionali), cu cantitati de apa de 20-25 l/mp, iar la munte, izolat, 40-50 l/mp. Conditii de grindina. In restul teritoriului, ploi spre seara si in cursul noptii, pe arii mai restranse. Maxime 22-32°C; minime 10-20°C. Presiunea atmosferica, in scadere usoara.

Maine, tot ploi

In tara. In centrul, estul si sudul tarii, precum si la munte, indeosebi ziua, averse de ploaie si descarcari electrice. Local, cantitati de apa de 15-20 l/mp, izolat mai insemnate la munte. In restul teritoriului, ploi izolate. Maxime 24-30°C; minime 12- 20°C. Presiunea atmosferica, usor variabila.

Comentariul specialistului

In urma activitatii ciclonice din zona Peninsulei Balcanice, tara noastra va fi afectata in zilele sfarsitului de saptamana de un pasaj frontal care va determina ploi in majoritatea regiunilor. Ca urmare a circulatiei predominant vestice din straturile mai inalte ale atmosferei, frontul de interes se va deplasa treptat spre estul tarii, unde va trena si la inceputul saptamanii care urmeaza.

In Europa, si ploi, si soare

Vremea va fi in general instabila in zonele nordice, dar si central-sud-estice ale continentului, unde va ploua pe spatii relativ extinse. In restul Europei vremea va fi predominant frumoasa, iar ploile se vor semnala doar izolat in extremitatile de est si de nord-vest.

Cele mai citite

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă