Se spune ca daca s-ar fi adunat toate bucatelele din Sfanta Cruce pastrate in relicvariile bisericilor medievale, s-ar fi strans atata lemn cat ar fi dat o padure. Industria moastelor sfinte a atins apogeul atat in materie de eficienta economica, cat si de grotesc in secolele XIII-XIV. In 1357, intr-o biserica din Lirey, in apropiere de Troyes, apare prima marturie despre giulgiul in care ar fi fost inmormantat Hristos, cunoscut astazi ca Giulgiul din Torino. Considerat multa vreme cea mai pretioasa relicva a crestinismului, giulgiul a fost dovedit recent drept ceea ce se banuia demult ca este: o farsa elaborata a negustorilor de moaste.
Revista franceza “Science et Vie” a avut initiativa reconstruirii unui giulgiu identic folosindu-se de tehnici medievale. Experimentul a fost condus de profesorul Jacques di Constanzo de la Spitalul Universitatii din Marsilia si a fost un succes total. Mai intai, un artist a realizat un basorelief care infatisa chipul lui Hristos. Peste acesta a fost asezata o bucata de panza de in umeda, care, dupa uscare, a pastrat perfect trasaturile. Peste acestea, oamenii de stiinta au aplicat cu vata oxid de fier amestecat cu gelatina, un produs bogat in colagen, pentru a “reconstrui” urmele de sange. Rezultatul a fost celebra imagine a lui Iisus crucificat. Toate substantele folosite erau utilizate frecvent in Evul Mediu. Imaginea imprimata este rezistenta la apa, la temperaturi de 250° si la agenti chimici.
Mai mult, savantii francezi au reluat experimentul utilizand amoniac, produs al transpiratiei si crema de aloe, folosita la imbalsamarea cadavrelor in Palestina. Dupa 36 de ore de expunere, timpul aproximat petrecut de Iisus in mormant, rezultatul a fost un fiasco: nici macar o singura urma. Q.e.d.
