33.2 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăLifestyleSemnalul wireless poate fi folosit pentru a număra oamenii dintr-o încăpere

Semnalul wireless poate fi folosit pentru a număra oamenii dintr-o încăpere

Tehnologia creată de cercetătorii de la Universitatea din California permite aflarea numărului de oameni dintr-o încăpere, fără ca cel care face numărătoarea să se afle în încăperea respectivă.

În acest scop, se foloseşte un receptor care măsoară puterea semnalului wireless (RSSI) emis de un router wireless obişnuit. RSSI-ul va fi diferit în funcţie de numărul de oameni aflaţi într-o încăpere şi astfel se pot număr oamenii pe baza puterii măsurate a semnalului.

În acest stadiu, tehnologia funcţionează doar pentru măsurarea a cel mult 20 de persoane, însă oamenii de ştiinţă sunt încrezători că pot creşte capacitatea acesteia.

De asemenea, nu este o măsurătoare exactă, ci o estimare, însă o estimare destul de precisă. Conform cercetătorilor, rata de eroare este de plus sau minus două persoane.

Sistemul, care nu poate spune şi poziţia exactă a fiecărei persoane din încăpere, a fost realizat exclusiv cu componente care se găsesc în magazine şi ar putea fi realizat de oricine are o înţelegere de bază a funcţionării semnalelor wireless.

Oamenii de ştiinţă sunt încrezători că, pe măsură ce va fi rafinată, această tehnologie va avea o mulţime de aplicaţii în diverse domenii, de la zona comercială la cea militară.

Cele mai citite

Comisia Europeană anunță că Ucraina și Republica Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile pentru aderarea la UE

Comisia Europeană le-a transmis astăzi ambasadorilor UE că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană."Considerăm...

Revitalizarea economică a județelor Moldovei, prioritate strategică pentru PSD

Moldova este una dintre regiunile României ce a fost, timp de mai bine de 30 de ani, ocolită de marile proiecte de investiții. Hotărât...

Un low cost moldovenesc a operat primul zbor direct Otopeni – New York, după 20 de ani. TAROM nu poate să viseze la așa...

Astăzi a decolat, după 20 de ani, prima cursă directă Otopeni New York, dar nu cu TAROM, ci cu o companie low cost din...
Ultima oră
Pe aceeași temă