13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPelerinajul de „Sf. Andrei”, respins de instanță

Pelerinajul de „Sf. Andrei”, respins de instanță

Tribunalul Constanța a considerat neîntemeiată solicitarea depusă de Arhiepiscopia Tomisului care a încercat printr-o decizie judecătorească să poată organiza în zilele de 29 și 30 noiembrie praznicul Sf. Andrei de la Peștera, eveniment la care anual participă mii de credincioși.

„Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare parţială a Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa nr. 72 din 10.11.2020 în ceea ce priveşte Anexa 1 punctele 2 teza I, 6 – 6.1, 6.2 raportat la punctul 5, punctul 13, formulată de reclamanţii… Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.”, a transmis miercuri Tribunalul Constanța.

IPS Teodosie a susținut în fața instanței că Arhiepiscopia Tomisului poate asigura condițiile de distanțare impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus și că enoriașii nu vor risca să se infecteze dacă vin să se roage și să participe la evenimentul religios. Anterior, el aprecia drept un abuz interdicția participării la pelerinaj.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă