13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportIonut Popescu ramane ministru, Cristian David apare remaniabil

Ionut Popescu ramane ministru, Cristian David apare remaniabil

Alianta PNL-PD ar putea efectua, la inceputul saptamanii, prima remaniere a actualului guvern, printre cei care ar putea sa-si piarda posturile figurand Mircea Cinteza, Ionut Popescu si Cristian David (PNL), precum si Sulfina Barbu, Ene Dinga, Gheorghe Dobre si Gheorghe Seculici (PD). Surse din cadrul actualei puteri au declarat ca subiectul remanierii a fost discutat sambata intre premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu. Potrivit acelorasi surse, Basescu ar fi respins propunerea lui Tariceanu de a-l inlocui pe Ionut Popescu cu Sebastian Vladescu. Ca atare, este posibil ca liberalii sa renunte la remanierea ministrului Finantelor, insa decizia finala se va lua luni dimineata, in sedinta Biroului Permanent Central al PNL.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă