5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialReclama, sufletul armatei americane

Reclama, sufletul armatei americane

Mult mediatizata aplicatie ROMEX 05 este, dincolo de reclama agresiva si excesul de zel al institutiilor statului, un simplu exercitiu. Insasi participarea unor unitati din Garda Nationala a SUA, un fel de armata de rezervisti, indica inca de la bun inceput faptul ca toata „harmalaia” din poligonul Babadag este, in realitate, o aplicatie normala.

Intr-adevar, merita mentionat faptul ca este pentru prima data in Romania cand la un astfel de exercitiu participa 1.500 de soldati americani, dar asta nu inseamna neaparat ca ROMEX este o superaplicatie. Desfasurarea de forte pe care au facut-o americanii este pe undeva normala, tinand cont de noul statut de membru NATO al tarii noastre. De cealalta parte, Romania si-a trimis la acest exercitiu unul dintre cele mai pregatite batalioane de infanterie, „Scorpionii Rosii”. Acestia deja vorbesc bine engleza si s-au familiarizat cu standardele NATO, astfel ca unul dintre obiectivele ROMEX 05, respectiv schimbul de experienta, a fost ratat din start. „Scorpionii” au mai lucrat cu americanii, n-au cazut pe spate la vederea tehnicii de lupta de peste ocean si nici nu sunt prea incantati de mancarea „industriala” care se serveste in US Army. Poate ca ar fi fost mai bine daca in locul „Scorpionilor” Armata Romana ar fi trimis la Babadag trupe care nu au mai fost plecate afara.

„Top Gun” la Kogalniceanu

Aterizarea celor 10, care pana la urma au fost numai 6 aparate de atac la sol A 10 Thunderbolt, a fost primul moment publicitar. Poze ' la „Top Gun”, strangeri de mana, in fine, tot tacamul. Nu lipseau decat desenele trasnite de pe fuselajul avioanelor si actorul Tom Cruise. La ceremonia oficiala de deschidere a exercitiului, organizata acum doua zile in poligonul Babadag, pilotii au facut putin spectacol aerian, gratie sistemelor electronice de pilotaj si caracteristicilor acestui tip de aparat, construit special pentru zborurile la joasa inaltime.

Babadag, provincie SUA

Din capul locului te frapeaza, cand faci primul pas in tabara americana din Babadag, statutul de intrusi pe care il au civilii si soldatii romani. US Army si-a declarat drepturi depline pe aceasta bucata de pamant romanesc, iar mult mediatizata oferta de locuri de munca pentru satenii din zona poligonului este valabila pentru „departamentele” bucatarie, femei de serviciu si alte asemenea job-uri. Americanii lucreaza in sistem de subcontractori, adica de angajarea civililor se ocupa o firma privata. Tot poporul, inclusiv presa si invitatii, trebuie sa se conformeze regulilor stricte, oaspetii sunt supravegheati tot timpul si peste toate acestea planeaza teama de atentate. Modul de viata american are, insa, si avantaje. Regimul munitiei este unul dintre ele. Armele sunt curatate si descarcate numai in locuri special amenajate, iar riscul de accidente este aproape eliminat. Ar mai fi si grija pentru mediul inconjurator, dusa la extrem. Toate masinile americanilor sunt dotate cu un fel de oala care se pune sub motor ori de cate ori mijlocul de transport este parcat, pentru prevenirea eventualelor scurgeri de ulei. Ar mai fi si obligativitatea purtarii vestei antiglont si a castilor in zonele unde se exerseaza tragerile cu munitie reala, precum si viteza redusa impusa la circulatia in interiorul bazei.

Au plecat din Romania si au ajuns in armata yankeilor

Momentele sentimentale au fost foarte bine puse la punct. Prima data, cu totul si cu totul intamplator, chiar in ziua in care presa locala a venit in baza, unul dintre militari si-a reinnoit contractul cu armata americana. Comandantul bazei l-a felicitat personal, iar proaspatul „contractant” nu mai putea de fericire. Au urmat trei romani plecati cu mult timp in urma din tara. Caporal Angela Corlateanu, o moldoveanca sadea, s-a declarat extrem de fericita ca lucreaza in armata. Ea a plecat acum 6 ani in SUA, iar dupa 3 ani a decis sa imbrace haina militara. Au urmat doi barbati, la fel de fericiti ca au devenit americani.

La trageri, „F.B.” pe linie

La fel de perfect au decurs si tragerile din poligon. Tintele cadeau ca popicele atunci cand s-a tras foc cu foc, de-ai fi jurat ca fiecare american este lunetist innascut. La tragerea in serii de cate trei cartuse insa tintele s-au incapatanat sa ramana in picioare, semn ca soldatii US Army nu sunt chiar asa de perfecti cum au dorit sa apara in fata noastra. Tragerile se desfasoara dupa un model interesant. Intai se trece pe la poligonul de reglaj al pistoalelor automate M 16. Urmeaza ceea ce ei numesc „poligonul de stres”, unde militarul este nevoit sa alerge cu o greutate suplimentara in spate si sa traga printr-un fel de fereastra in manechine. In fine, a treia parte este tragerea propriu-zisa. Antrenamentele s-au desfasurat in comun cu romanii. Trei plutoane americane si unul autohton au consumat o cantitate impresionanta de cartuse. Romanasii, asa slab echipati cum sunt, s-au dovedit la fel de buni tragatori ca yankeii. Ba chiar mai buni, daca tinem cont ca AK 47 nu este calibrat dupa fiecare tragere, asa cum fac americanii cu M 16.

10 milioane de dolari pentru linistea romanilor

Generalul de Brigada Michael S. Tuker, un comandant supermedaliat, a precizat ca aplicatia costa undeva la 10 milioane de dolari. Suma frumusica, mai ales ca o parte din bani s-au dus pe serviciile asigurate armatei de companiile civile. Cei mai fericiti sunt bastinasii, care au primit in cea mai mare parte salarii la care nici nu se gandisera vreodata. Un sofer care aprovizioneaza baza castiga in jur de 12 milioane de lei, un translator – peste 30 de dolari pe zi, astfel ca angajatii bazei ii vor intampina cu bratele deschise pe yankei si la viitoarele aplicatii. Daca mai punem la socoteala si faptul ca armata le va repara si moderniza doua scoli si doua gradinite, rezulta cea mai buna campanie de imagine pe care vreo structura militara a facut-o vreodata in Romania.

Cele mai citite

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă