16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBraşov: Şoferul ambulanţei care s-a urcat băut la volan a fost demis

Braşov: Şoferul ambulanţei care s-a urcat băut la volan a fost demis

Potrivit sursei citate, Consiliul de administraţie al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Braşov s-a întrunit miercuri, în şedinţă, pentru a discuta cazul şoferului implicat în accidentul de marţi seara, fiind luată decizia desfacerii contractului de muncă. Ambulanţierul avea o vechime de 18 ani în cadrul instituţiei.

După producerea accidentului, şoferul ambulanţei, în vârstă de 56 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu.

Accidentul s-a petrecut marţi seara, în jurul orei 20,00, pe DN 1 între Şercaia şi Mândra, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, s-a lovit de un parapet metalic, după care a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului. În ambulanţă se aflau un bărbat de 43 de ani din satul Vad care era transportat la Spitalul din Făgăraş şi asistenta, ambii fiind răniţi după impact, dar conştienţi. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar asistenta, suspiciune fractură claviculă, stânga. Ambii au fost transportaţi la spital cu o altă ambulanţă ajunsă la locul accidentului.

La testarea conducătorului ambulanţei din punct de vedere al prezenţei alcoolului, rezultatul a fost de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă