16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalBruxelles: Sute de poliţişti sunt în grevă, în plin summit al Uniunii...

Bruxelles: Sute de poliţişti sunt în grevă, în plin summit al Uniunii Europene

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei belgiene, 20% din cei 2.600 de poliţişti din zona Bruxelles-Capitale-Ixelles, ceea ce înseamnă puţin peste 500, s-au declarat miercuri ‘absenţi pe motiv de boală’, relatează AFP.

De asemenea, un sector de poliţie vecin a menţionat că mişcarea de protest începută luni de trei sindicate a afectat şi 585 de poliţişti proprii.

Reforma pensiilor, cumularea de concedii medicale şi penuria structurală de personal sunt principalele motive de nemulţumire ale poliţiştilor.

Bruxellesul va găzdui miercuri seară şi joi Consiliul European de toamnă, iar joi şi vineri summitul Europa-Asia.

”În orice caz, summitul va avea loc, poliţia va fi prezentă. Ne-am aşezat la masa negocierilor pentru a găsi soluţii”, a dat asigurări Ilse Van De Keere, purtătoare de cuvânt a poliţiei din zona Bruxelles-Capitale-Ixelles, operaţională în zona instituţiilor europene.

Gestionarea efectivelor de poliţie se anunţă totuşi complicată la sfârşitul acestei săptămâni, ţinând cont de numărul mare de certificate medicale primite.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă