27 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăSocialEducațieStart la vacanța de vară pentru elevi. Ministerul Educației a publicat calendarul...

Start la vacanța de vară pentru elevi. Ministerul Educației a publicat calendarul anului școlar 2026-2027

Elevii din România intră de vineri în vacanța de vară, după încheierea cursurilor din anul școlar curent.

În același timp, Ministerul Educației și Cercetării a publicat structura anului școlar 2026-2027, care va debuta la 7 septembrie 2026 și se va încheia la 18 iunie 2027.

Potrivit calendarului aprobat, anul școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor.

Reguli diferite pentru clasele terminale

Pentru elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și cu frecvență redusă, anul școlar va avea o durată de 34 de săptămâni și se va încheia la 4 iunie 2027.

Elevii de clasa a VIII-a vor urma cursurile timp de 35 de săptămâni, ultima zi de școală fiind programată pentru 11 iunie 2027.

Ministerul a anunțat că programele educaționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în funcție de planificarea fiecărei unități de învățământ.

Când sunt programate vacanțele

Structura anului școlar include cinci intervale de cursuri și mai multe perioade de vacanță.

Primul modul de învățare va avea loc între 7 septembrie și 23 octombrie 2026, urmat de o vacanță între 24 octombrie și 1 noiembrie.

Cursurile vor continua între 2 noiembrie și 22 decembrie 2026, iar vacanța de iarnă va fi programată între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.

O săptămână de vacanță mobilă va fi stabilită de inspectoratele școlare în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027, după consultări cu școlile, părinții și cadrele didactice.

Vacanța de primăvară va avea loc între 24 aprilie și 4 mai 2027.

Vacanța mare începe pe 19 iunie 2027

Ultimul modul de cursuri se va desfășura între 5 mai și 18 iunie 2027. După această dată, elevii vor intra în vacanța de vară.

Vacanța mare a anului școlar 2026-2027 va începe pe 19 iunie și se va încheia la 5 septembrie 2027, cu o zi înainte de startul noului an de învățământ.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Alpii Francezi intră într-o nouă eră! Au fost dezvăluite simbolurile care vor defini JO 2030

Organizatorii Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă din Alpii Francezi 2030 au prezentat oficial noile logo-uri ale competiției.Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă din...

Bolojan: România rămâne un partener activ în construirea unei Europe puternice şi unite

Premierul interimar Ilie Bolojan a avut joi o discuţie cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul căreia au fost abordate principalele priorităţi de...

Portul Constanța, în vizorul Ministerului Transporturilor. Radu Miruță cere măsuri urgente pentru securitate

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a declarat vineri că situația de securitate din Portul Constanța este una gravă și a solicitat...
Ultima oră
Pe aceeași temă