29.4 C
București
miercuri, 17 iunie 2026
AcasăSocialAdministrațieAjustare modestă în aparatul bugetar: peste 30.000 de posturi ocupate eliminate, dar...

Ajustare modestă în aparatul bugetar: peste 30.000 de posturi ocupate eliminate, dar impactul real rămâne limitat

Educația, Sănătatea, Poliția și Armata rămân cei mai mari angajatori ai statului

Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a redus, potrivit celor mai recente date disponibile, aproximativ 30.600 de posturi ocupate din sectorul public. Chiar dacă cifra poate părea semnificativă, ea reprezintă doar 2,34% din totalul angajaților din sistemul bugetar, indicând o ajustare de amploare relativ redusă. Cele mai multe reduceri s-au concentrat în domeniul Educației, acolo unde au dispărut mii de posturi de suplinitori, în condițiile în care activitățile acestora au fost preluate de cadre didactice existente. Practic, o parte din tăieri reflectă mai degrabă reorganizări interne, decât concedieri directe.

În administrația centrală, diminuarea de peste 22.000 de posturi ocupate este dominată de evoluțiile din învățământ, în timp ce în structurile MAI și alte Ministere, scăderile sunt mai moderate. Singura excepție notabilă este Ministerul Apărării, unde datele indică o ușoară creștere a numărului de posturi.

La nivel local, aproximativ 8.000 de poziții au fost eliminate, dintre care majoritatea în cadrul primăriilor și al autorităților executive locale. Și aici, o parte semnificativă a ajustărilor este concentrată în ultimele luni ale anului trecut și începutul acestui an.

Evoluția generală a aparatului bugetar arată că numărul total de posturi ocupate a rămas relativ stabil în ultimii ani, oscilând ușor peste pragul de 1,27 milioane, după vârful de peste 1,3 milioane în 2024. Comparativ, reducerile actuale sunt departe de ajustările majore, realizate în perioada crizei financiare din 2009–2010.

Deși se înregistrează o scădere, analiștii atrag atenția că impactul asupra cheltuielilor publice este limitat, în contextul în care principalele presiuni asupra bugetului vin din zona salarială, înghețată în anii 2025–2026 în paralel cu inflația ridicată.

În acest context, Educația, Sănătatea, Poliția și Armata rămân cei mai mari angajatori ai statului, iar orice reformă structurală reală a aparatului bugetar ar presupune intervenții mult mai ample decât ajustările punctuale înregistrate până acum.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Petrolul Iranului sparge blocada: reluare surpriză a exporturilor, după două luni de pauză

Două superpetroliere ar fi încărcat aproximativ 3,8 milioane de barili de petrol iranianTrei nave petroliere iraniene au reușit să părăsească zona maritimă din Golful...

Kelemen Hunor: Se încearcă „melonizarea” AUR. UDMR preferă refacerea coaliției, dar ia în calcul și variante de guverne minoritare

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că există încercări de „melonizare” a AUR, printr-un proces de „spălare” politică pentru a deveni compatibil cu...

România și Ucraina își intensifică dialogul militar pe fondul tensiunilor din regiunea Mării Negre

Dialogul a vizat evaluarea ultimelor incidente din regiune, dezvoltarea sistemelor de supraveghere și avertizareȘeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a avut o...
Ultima oră
Pe aceeași temă