O tentativa aproape identica de asasinat cu cea de la Taize a avut loc in Romania, tot anul acesta, la Manastirea „Petru Voda” din Moldova, insa fara colosala reverberatie mondiala care a facut din Luminita Zamfira Solcan (ce nume luminos!) una dintre cele mai negre pete pe imaginea de azi a Romaniei.
In plina slujba, la Manastirea „Petru Voda”, situata intr-un loc izolat din Carpatii Orientali, mai sus de Cheile Bicazului, un tanar s-a apropiat de venerabilul ieromonah Iustin Parvu, supravietuitor al inchisorilor comuniste, si l-a injunghiat cu cutitul. Din fericire, duhovnicul Iustin Parvu, aflat la o varsta apropiata de cea a fratelui Roger de la Taize, a supravietuit odioasei tentative de asasinat. In mod stupefiant, dupa ce l-a injunghiat pe batranul duhovnic, agresorul a constatat ca-l confundase cu un alt calugar, care ii refuzase cu catva timp in urma – din motive de natura psihiatrica – tentativa de a intra in monahism.
In aceste doua cazuri similare prin motivatie nu conteaza confesiunea agresorilor. Am alaturat agresiunile de la Manastirea „Petru Voda” si din comunitatea Taize pentru ca asemanarea lor izbitoare ar putea dezvalui ceva din mecanismul mental care le-a declansat: sentimentul excluderii, dezaxarea, ratarea, pierderea sensului destinului propriu si al lumii, esuarea in viata personala, nevoia patologica de a iesi din anonimatul adanc la care predispune o lume aflata ea insasi intr-un curs tot mai agresiv de globalizare. In mod straniu, crima infaptuita de catolica Luminita Zamfira Solcan, la Taize, ridica la scara mondiala tentativa de asasinat comisa la izolata Manastire „Petru Voda” de catre teologul ortodox (dupa refuzul intrarii in monahism, s-a inscris la Teologie). Indiferent ca sunt de religie islamica sau crestina, dezaxatii, fanaticii si esuatii ajung la domeniul confesional doar pentru ca, simtindu-se marginalizati si exclusi de o societate si o lume supuse efectului presant al relativizarii, pe teritoriul unei incinte sacre pot focaliza reflectoarele atentiei colective, inclusiv ale divinitatii. Si ortodoxul fanatic de la Manastirea „Petru Voda”, sau cel de la Tanacu, si catolica de la Taize, si teroristul islamic se simt exclusi din comunitatea acestei lumi tot mai globalizate, „cu centrul pretutindeni si marginile nicaieri”, si vor sa se razbune, atragand atentia generala asupra lor: ei vor sa dialogheze, de fapt, cu Dumnezeu, autoritatea suprema, Lui vor sa-I atraga atentia – prin crima – si sa-I ceara socoteala pentru faptul ca i-a exclus de la marele festin al lumii si recunoasterea unanima, sub reflectoarele istorice ale intregii umanitati. Aceasta fiinta umilita de destin, numita Luminita Zamfira Solcan, fara slujba si fara perspective, a incercat fara succes sa se integreze, chiar sa intre in monahism, in Romania si Franta, si pentru ca a fost exclusa, a vrut „sa atraga atentia”, sa fie si ea remarcata o clipa, sa focalizeze atentia intregii lumi, ca vedetele lumii globalizate, sa aiba succes macar o data in viata – prin crima – in fata lui Dumnezeu, care i-a refuzat un destin norocos. Chiar si exorcistul de la Tanacu n-avea nici un dubiu ca o poate salva pe tanara Irina Cornici, crezandu-se Dumnezeul ei, stapanul vietii si al mortii, asemenea dezaxatei asasine de la Taize.
Teribil este insa faptul ca asasinatul de la Taize s-a petrecut in Biserica Reconcilierii si prada agresiunii a devenit fratele Roger, in varsta de 90 de ani, unul dintre cei mai pasnici si generosi oameni ai lumii. Ne amintim in aceasta clipa ca, in general, marii facatori de pace ai omenirii, de la Isus incoace, Ghandi, Martin Luther King, Papa Ioan Paul al II-lea si, mai nou, calatorii pasnici din metrouri, autobuze, avioane si trenuri, oamenii obisnuiti din statiuni turistice, sau aglomeratii urbane, au ajuns tintele marilor si inspaimantatoarelor atentate, tapi ispasitori ai violentei lumii. Agresiunile repetate de azi asupra unor fiinte nevinovate nu tradeaza decat ca traim intr-o lume ea insasi bolnava, cu polii morali inversati, intr-o cultura a violentei si mortii, care inainteaza intr-un sens pe care tot mai multi nu si-l pot asuma, esuand in teroare si crima, si razbunandu-se asupra celor ce focalizeaza tocmai pasnica, fragila divinitate a umanitatii. Acesta e tristul paradox al convulsivei lumi de azi.
Asasinatul ingrozitor de la Taize nu priveste doar Romania, ci intreaga lume bolnava in care traim cu totii. Acest asasinat putea fi comis de orice dezaxat, de orice confesiune, din orice parte a lumii si numai o neagra fatalitate a facut ca numele Romaniei sa fie, asemenea stemei din steagul revolutiei decembriste, decupat – in aceste clipe de cosmar – din drapelul alb al pacifismului ecumenic mondial.
