Teatrul Masca, una dintre putinele companii de arta atat indoor, cat si in aer liber din Bucuresti, pregateste deja cea de-a doua editie a Festivalului Masca, a carui prima editie s-a bucurat in toamna trecuta de un frumos succes. Evenimentul se va desfasura timp de trei zile, in perioada 29 septembrie-1 octombrie, in mai multe locuri din Capitala.
Cea de-a doua editie a festivalului va fi constituita din mai multe sectiuni: sectiunea de strada va contine o parada cu care alegorice, concerte, grafitti, expozitii, instalatii de arta, expozitii de fotografie, un foc de artificii; in sectiunea amfiteatru se vor desfasura spectacole de teatru, dans sportiv, pantomima, gimnastica ritmica, acrobatie, cascadorii, concerte de folk si jazz, o parada de moda; sectiunea interactiva va consta in ateliere creative pentru copii, adolescenti, tineri, adulti, pensionari; o sectiune indoor va prezenta expozitii de pictura si sculptura si va gazdui intalniri intre spectatori si personalitati; in sfarsit, sectiunea comerciala va fi formata din minirestaurante amenajate pe strazile de langa teatru, ca si din ministanduri ale unor firme (cu activitate promotionala). In conceptia organizatorilor proiectului, evenimentul este un festival de strada adresat familiilor, ceea ce explica target-ul definit mai sus. Festivalul va fi marcat de sintagma „educatie prin relaxare”, familiarizand publicul cu noi forme de arta contemporana, si totodata este conceput ca o forma de socializare, de strangere a legaturilor, de multe ori fragile, dintre membrii unei comunitati. Nu in ultimul rand, actiunile festivalului vor fi artistice, dar si civice, suplinind un mare gol in cultura si arta contemporana bucuresteana, sufocata de dorinta de celebritate si glorie rapida si cu orice pret, de individualism si vedetism. In mod deosebit, Teatrul Masca propune iesirea dintre zidurile salilor, coborarea printre oameni, aducerea teatrului in locuri in care ei isi petrec in mod obisnuit timpul liber, cu alte cuvinte aducerea artei inspre oameni, demers care nu are in el nimic demagogic sau comunist, ci este o eventuala solutie la dezinteresul publicului de care ne plangem cu totii.
Organizatorii considera ca scopul principal al manifestarii este acela de a continua un nou concept cultural pe modelul „culture banlieue” in raport cu fenomenul izolarii cul-turale a acestor comunitati, concept lansat la prima editie. Intr-un plan secundar, se urmareste implicarea culturala a autoritatilor locale, ca si familiarizarea categoriilor de public vizate cu arta contemporana.
Mihai Malaimare, directorul si fondatorul Teatrului Masca, crede ca „un teatru intr-un cartier, departe de zgomotul si forfota marilor artere, este, intr-un anume fel, ca o biserica: slujeste, in numele unui crez, o comunitate”.