22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăEconomiePiața imobiliară intră în era lichidității

Piața imobiliară intră în era lichidității

Accentul se mută de la creșterea accelerată a prețurilor, la capacitatea proiectelor de a genera și susține cash-flow

Piața rezidențială din România traversează o schimbare de etapă, marcată de presiuni tot mai mari pe finanțare, tranzacții în scădere și o repoziționare a relației dintre dezvoltatori și cumpărători, potrivit unei analize realizate de OI Real Estate Group și The List.

În acest nou context, accentul se mută de la creșterea accelerată a prețurilor la capacitatea proiectelor de a genera și susține cash-flow, în timp ce investitorii devin mai selectivi, iar cumpărătorii negociază mai dur și iau decizii mai lente. Datele analizate arată o piață aflată într-o fază de ajustare: niveluri ridicate de îndatorare în sectorul dezvoltărilor imobiliare, o scădere a volumului de tranzacții în București la început de 2026 și randamente în comprimare, în jurul a 4,5–5,5%.

În același timp, prețurile solicitate pentru apartamente rămân ridicate, depășind în medie 2.400 euro/mp în Capitală, însă diferența dintre prețul de listă și cel efectiv de tranzacționare devine tot mai vizibilă, pe fondul discounturilor și al facilităților comerciale oferite de dezvoltatori.

„Piața nu mai este într-o etapă de euforie. Intră într-o etapă de selecție naturală. Capitalul devine mai atent, cumpărătorii devin mai sofisticați, iar proiectele fără fundamente solide vor întâmpina dificultăți tot mai mari”, a declarat Oana Ivan, subliniind trecerea către o „eră a cash-flow-ului, nu a hype-ului”.

Dezvoltatorii confirmă schimbarea de comportament a cumpărătorilor, care analizează mai mult și amână deciziile de achiziție, chiar și în cazul proiectelor premium. În paralel, costurile de construcție și finanțare mențin presiunea asupra prețurilor, limitând spațiul pentru corecții semnificative în jos. „Vedem tot mai multe situații în care obiectivul principal nu mai este maximizarea marjei, ci accelerarea vitezei de vânzare și menținerea lichidității”, a adăugat Oana Ivan.

În același timp, comportamentul pieței se schimbă structural. Impulsul emoțional din anii anteriori, dominat de urgență și așteptări de creștere rapidă a prețurilor, este înlocuit de un proces de analiză mai rațional.

„Nu asistăm la dispariția cererii, ci la dispariția impulsului emoțional. Cumpărătorii nu mai cumpără din grabă, ci din analiză”, a explicat Claudia Negru, owner The List Estate.

Analiza evidențiază și o piață imobiliară cu evoluții inegale între segmente: rezidențialul este cel mai expus presiunii de accesibilitate și creditare, în timp ce segmentele office, retail și logistică rămân mai reziliente, susținute de cererea pentru active eficiente și bine poziționate. Concluzia raportului este că următorul ciclu imobiliar va fi definit mai puțin de expansiunea alimentată de lichiditate și mai mult de selecția proiectelor viabile economic.

„Următorul ciclu va recompensa capitalul disciplinat, execuția și fundamentele reale, nu promisiunile de marketing”, se mai arată în analiză.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Porsche taie 9.000 de locuri de muncă până în 2035. Criza din China și competiția acerbă forțează restructurarea

Noile reduceri se adaugă celor 3.900 de locuri de muncă vizate prin acordul semnat în februarie 2025, precum și altor aproximativ 500 de posturi...

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...

Macron, despre incendiile devastatoare din Franța: Cea mai gravă criză de la Al Doilea Război Mondial

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a descris incendiile de vegetație care afectează regiunea Gironde drept cea mai gravă situație cu care țara s-a confruntat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă